Romanul lui Vonnegut este una dintre cărţile despre război pe care trebuie să le citeşti, chiar dacă ai impresia că nu se mai poate spune nimic despre o asemenea experienţă tragică. Billy Pilgrim a fost prizonier de război în Dresda, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, şi a supravieţuit bombardamentului bine-cunoscut, care a distrus mare parte din oraş. Naraţiunea depăşeşte graniţele temporale, întrucât personajul călătoreşte în timp şi spaţiu (ajunge pe o planetă numită Tralfamadorian), ceea ce îl obligă pe cititor să reaşeze povestea şi să treacă peste prejudecata că o scenă cu extratereştri nu poate aborda subiecte grave, importante şi nu poate ridica probleme şi întrebări serioase. Acesta este unul din punctele tari ale cărţii, alături de limbajul ironic, inteligent plasat, Abatorul cinci fiind unul din cele mai bune romane americane postmoderne.