Romanul Abatorul cinci sau Cruciada copiilor. Un dans obligatoriu cu moartea de Kurt Vonnegut a fost publicat în anul 1969. Fiind unul dintre cele mai populare romane secolului al XX-lea, acesta a avut numeroase ediții și în limba română, el putând fi găsit actualmente la editura Art, atât în colecția de autor Vonnegut (ediție 2017), cât și în colecția Cărți cult (ediție 2014, noua ediție 2020 este în curs de apariție). Pentru această cronică am utilizat ediția apărută la editura Art în 2014, în traducerea Rodicăi Mihăilă.
Abatorul cinci este considerat a fi unul dintre cele mai importante romane anti-război pe care literatura universală ni le-a oferit, el vorbind despre bombardarea orașului german Dresda la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial de către trupele aliate americano-britanice. Pe lângă firul narativ care urmărește, în mod ficționalizant, istoria secolului al XX-lea, romanul Abatorul cinci prezintă și un fir narativ științifico-fantastic. În cadrul acestuia, îl urmărim pe personajul principal al cărții lui Kurt Vonnegut, Billy Pilgrim, în incursiunile sale în spațiu și timp, atât pe Pământ, cât și pe planeta pe care este răpit în anul 1967, Tralfamadore.
Întrepătrunderea elementelor naturaliste ale cotidianului războiului cu cele psihedelice ale incursiunii spațiale creează, cred eu, dincolo de aparenta incoerență, un peisaj extrem de sugestiv pentru un roman anti-război. După cum afirmă și naratorul romanului în primul capitol al acestuia, un scriitor care își pregătește „faimoasa carte despre Dresda”: „Este o carte așa de scurtă și un asemenea talmeș-balmeș de lucruri dezlânate și inutile, numai pentru că, vezi tu (...), despre un masacru nu se poate spune nimic inteligent.” (p. 26). În urma războiului rămâne doar haosul și cum altfel poate fi el prezentat în ficțiune dacă nu prin incoerență spațio-temporală și prin incongruență de gen literar? Demersul lui Kurt Vonnegut în acest sens este unul admirabil, acesta mizând atât pe conținut, cât și pe structură pentru a transmite cititorilor lipsa de ordine și de stabilitate, date de starea de război.
Promovând o filosofie de factură stoică, Billy Pilgrim încearcă să îi convingă pe pământeni că liberul arbitru este o făcătură întâlnită, din tot acest univers, numai pe planeta lor, și că singura libertate de care dispunem este aceea de a accepta atât binele, cât și răul din viețile noastre. Oricât am încerca să ne împotrivim morții, ea va veni atunci când va fi timpul pentru că „așa merg lucrurile”, iar acest fapt nu este unul trist sau demn de milă, este doar felul în care lumea este orânduită.
