Nu pot spune că-mi este ușor să scriu despre cartea asta, fiindcă am recomandat-o de nenumărate ori, și nu cred că a fost înțeleasă prea des. Kurt Vonnegut scrie una dintre cele mai importante cărți ce pun sub semnul întrebării rostul războaielor și sensul unei vieți aruncate în ghearele acestuia. Cred că încă nu toată lumea vede războiul ca pe ceva dăunător și lipsit de sens, și cel mai mult, probabil, din cauza nepăsării generale. Kurt Vonnegut aduce în discuție această problemă prin povestea lui Billy Pilgrim.

Romanul urmărește călătoriile mentale pe care le face Billy Pilgrim, un fost soldat ce a fost martor la bombardamentul din Dresden. Călătoriile lui se împart în două, cele din timpul războiului, și cele din perioada în care a fost răpit de extratereștri. Billy este răpit de extratereștrii de pe planeta Tralfamadore care sunt fascinați de ideea că oamenii mor pentru a-și îmbunătăți specia, deci moartea nu este decât un rău necesar. Pentru a scăpa de ororile pe care le-a văzut în Dresden, Billy se retrage într-o lume în care oamenii sunt eliberați de orice datorie morală, fiindcă nu au de ales.

Kurt Vonnegut ilustrează în Abatorul cinci o minte fragilă, distrusă de experiențele traumatice căreia-i este supusă în timpul războiului. Mesajul lui este clar: deși moartea este inevitabilă, viața nu trebuie să fie plină de orori, durere și suferință. Războaiele vor fi mereu, fiindcă oamenii refuză să învețe din trecut, dar cu siguranță, ele nu trebuiesc percepute ca fiind ceva normal.