Abatorul cinci

Cartepedia
Cartepedia 04 Mai, 2015
5
Un dans obligatoriu cu moartea

Billy Pilgrim, personajul principal al acestei cărți, este un soldat american capturat de către germani în timpul bătăliei de la Bulge din Cel de-al Doilea Război Mondial și transportat în Dresda unde este ținut, împreună cu alți prizonieri, într-un abator cunoscut ca Abatorul 5. Ei sunt singurii supraviețuitori ai bombardamentului care, conform autorului, ar fi ucis 135.000 de civili germani, fiind unul dintre cele mai devastatoare bombardamente din timpul războiului.

Încă de la începutul romanului ne lovim de stilul unic al lui Vonnegut: „scrierea unei cărți anti-război este ca și scrierea unei cărți anti-ghețari”, ambele sunt eforturi inutile. Îmbinat cu elemente SF și cu un umor negru de cea mai bună calitate, autorul reușește totuși să discute, plecând de la atrocitățile văzute în război, teme majore ale literaturii. Billy Pilgrim este răpit de extratereștrii de pe planeta Tralfamadore unde este ținut captiv într-o grădină zoologică. Aici el învață de la ființe ce trăiesc în 4 dimensiuni că totul există simultan iar voința liberă nu există cu adevărat. Ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, sau, mai bine spus, s-a și întâmplat. Billy acceptă acest adevăr devenind conștient de viața sa ca întreg și reușind să călătorească între diferite momente ale existenței sale. Romanul este construit din astfel de fragmente ce ne aduc permanent pe cîmpul de luptă și ne scot apoi în afara lui, toate unite de un refren ce acționează ca un memento mori universal: „Așa merg lucrurile.”

Abatorul cinci
Abatorul cinci
Kurt Vonnegut
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram