Seventeen e un puști slăbănog, fragil, temător în fața viitorului și a familiei. Își urăște tatăl pentru că imită americanii, își urăște sora pentru opiniile ei politice, opinii pe care nu le înțelege deplin și pe care nu le poate nega cu ale sale, proprii. Își urăște țara pentru că e slabă și lipsită de apărare. Își urăște trupul, lipsit de mușchi și vigoare, clipă de clipă în care se masturbează frenetic. Își urăște vârsta – 17 ani împliniți fără cadouri și petrecere de aniversare. Își urăște colegii, profesorii, școala. În fond, nu îi trebuie decât un motiv, o idee, un scop simplu și clar pentru a investi întreaga ură pe care o poartă în interiorul său plăpând și fragil de adolescent în vârstă de 17 ani. Extrema dreaptă și discursurile lui Sakakibara îi dau șansa să devină puternic și să dea trup furiei sale.
Kenzaburō Ōe scrie dens, sumbru și aproape poetic despre transformarea lui Seventeen. 17 este un roman scurt despre o Japonie bântuită de remușcări și de trecutul ei imperial. Iar Kenzaburō Ōe e un prozator de primă mână căruia îi priesc poveștile despre remușcări, stafii și furiile trecutului.
