Au fost desemnați pentru selecția textelor scriitorii Marius Chivu și Radu Vancu. Cei doi antologatori și-au luat atât de în serios sarcina încât au ales să se joace puțin. Astfel, au creat un sistem de selecție inedit. Au selectat mai întâi 111 poeți. Apoi, au hotărât ca de la fiecare poet să aleagă câte o singură poezie de dragoste. Dar pentru a alege o singură poezie din întreaga operă a unui poet, presupune mai întâi găsirea unui noi criteriu. Iar cei doi s-au gândit că cel mai bun principiu ar fi uimirea publicului cititor. Așa că au ales pentru fiecare poet, una dintre poeziile lor mai puțin cunoscute.

În ceea ce privește înșiruirea poeziilor, cei doi au recurs la gruparea lor în trei secțiuni ce surprind cele trei vârste interioare ale dragostei: scânteia întâlnirii și entuziasmul începutului, sfâșierea îndoielilor și durerea surdă a despărțirii, melancolia amintirii și lacrima dorului.

Dar cea mai mare doză de inedit a acestei antologii este dată de înșiruirea poeților în ordinea alfabetică a numelor, și nu în ordinea cronologică a activității lor, așa cum se obișnuise până acum. Astfel, în prima secțiune, Dan Coman dă mâna peste veacuri cu Costache Conachi. Eminescu este atent curtat de Foarță. Iustin Panța face o incantație de dragoste și îl cheamă din eternitate pe Anton Pann.  În cea de-a doua parte, Elena Farago este flancată cu delicatețe lirică de Teodor Dună și Florin Iaru. În cea de pe urmă cântare a iubirii, taciturnul Bacovia se întreține cu zglobiul T.O. Bobe, iar Nichita Stănescu prinde contur în umbra lui C.A. Rosetti.

Ordonarea aceasta, cumva firească, a poeților îndrăgostiți, generează la rândul ei o re-ordonare în cheie hazardică a stilurilor literare și a vocilor ce se manifestă în această carte. Astfel, cititorul va trebui să se adapteze cu fiecare pagină dată pentru un nou stil. Se pot întâmpla treceri spectaculoase de la romantism la modernism, de la douămiism la medievalism, de la clasicism la suprarealism, de la onirism la postmodernism și multe alte ghidușii lirice.