TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Raymond Jr. A. Moody
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Raymond Moody s-a născut la 30 iunie 1944 în localitatea Porterdale, statul Georgia, SUA. A studiat şi a absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Virginia unde, în 1969, şi-a susţinut un doctorat. A obţinut, de asemenea, titlul de doctor în psihologie la West Georgia College, unde a devenit mai târziu profesor. În 1976, el a fost distins cu titlul de Doctor în Medicină la Colegiul Medical din Georgia. După obţinerea doctoratului în medicină, a lucrat ca psihiatru într-un spital de maximă securitate în statul Georgia.

În 1998, Moody a fost numit preşedinte al Consiliului pentru Studii de Conştiinţă la Universitatea din Las Vegas, statul Nevada. Pe parcursul activităţii sale, Raymond Moody a adunat mărturii de la peste o mie de oameni care, aflându-se în moarte clinică sau aproape de pragul morţii, au povestit trăirile avute. În baza lor, Moody a căpătat convingerea fermă că există viaţă după moarte. Astfel, el mărturiseşte, cu onestitate, că nu are absolut nicio îndoială asupra afirmaţiilor împărtăşite de pacienţii săi. Raymond Moody a scris mai multe cărti despre acest subiect, cea mai cunoscută fiind Viaţă dupa viaţă, care a fost şi ecranizată.