Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea, a făcut şcoala la Sibiu şi Râmnicu Vâlcea iar facultatea la Bucureşti. A fost exmatriculat în 1958, pentru un an, a fost şomer un an, în 1962, iar din 1963 a urcat treptele universitare, devenind profesor şi doctor în litere, ceea ce este şi azi. I-a avut profesori pe G. Călinescu, Tudor Vianu, Al Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Byck, E. Papu şi pe alţii. Cariera literară a început-o în 1962, când G. Ivaşcu, acela care l-a adus la facultate ca preparator şi i-a încredinţat cronica literară a Contemporanului în 1962, l-a încurajat să scrie critică. A publicat cronică, săptămână de săptămână, 32 de ani, la Contemporanul şi la România literară. Din 1990, a devenit director al României literare şi editorialistul ei. Din 2005, a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru corespondent al Academiei Române. A fost preşedinte al Partidului Alianţei Civice şi senator din partea lui, membru în zeci de comitete şi comiţii, precum personajul lui Caragiale.
A publicat, pe lângă sute de cronici şi articole rămase în volume (o mică parte, în Lista lui Manolescu, 3 volume, la Editura Aula din Braşov), şi un număr de cărţi cum ar fi Teme (7 volume), Lecturi infidele (1966), Metamorfozele poeziei (1968), Contradicţia lui Maiorescu (1970), Introducere în opera lui Odobescu (1976), Arca lui Noe, 3 volume (1981–1989), Istoria critică a literaturii române, vol. 1 (1990), Poeţi romantici (1999) etc.
