TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Radu Rizoiu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Radu Rizoiu are o experienţă profesională de peste 20 de ani în domeniul juridic, lucrând ca avocat în cadrul unei reputate societăţi locale de avocatură, precum şi în cadrul societăţii pe care a înfiinţat-o ulterior. În cadrul activităţii profesionale, Radu a dobândit o experienţă bogată în domeniul finanţărilor (în special a celor garantate) şi a dreptului societar. De asemenea, ariile sale de specializare vizează domenii reglementate precum industria bancară, energia şi industria comunicaţiilor.

După studiile doctorale finalizate cu o lucrare despre Garanţiile reale mobiliare. O abordare funcţională (Editura Universul juridic 2011), Radu a devenit cadru universitar, deţinând la acest moment funcţia de conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, titular al disciplinelor Drept civil. Persoanele (licenţă), Teoria generală a actului juridic civil (master) şi Garanţii civile (master). Începând cu anul 2005, Radu este formator la disciplina Drept civilRaporturile cu profesioniştii în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

Radu a scris peste 70 de studii şi articole în reviste de specialitate, în special în domeniul dreptului garanţiilor, dreptului administrativ al bunurilor şi teoriei actului juridic. De asemenea este autor al mai multor monografii în domeniul garanţiilor civile, precum şi coautor al unui curs de Drept civil. Persoanele, unde a realizat partea destinată persoanei juridice de drept privat.