TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Eugen Simion
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu” al Academiei Române, condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia Opere fundamentale din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al Literaturii Române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară.

De același autor: Proza lui Eminescu, 1964 (ed. a II-a, 2018); Orientări în literatura contemporană, 1965; Eugen Lovinescu – Scepticul mântuit, 1971 (ed. a II-a, 2016); Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977 (ed. a VII-a, def. 2019); Dimineaţa poeţilor, 1980 (ed. a V-a, def. 2014); Întoarcerea autorului, 1981 (ed. a V-a, def. 2019); Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1985 (ed. a II-a, def. 2019); Moartea lui Mercuţio, 1993 (ed. a III-a, def. 2019); Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994 (ed. a III-a, 2019); Mircea Eliade – nodurile şi semnele prozei, 1995 (ed. a V-a, 2015); Fragmente critice, vol. I-VI, 1997-2000; Ficţiunea jurnalului intim, vol. I-III, 2001 (ed. a III-a 2018); În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor, 2004 (ed. a III-a, def. 2019); Tânărul Eugen Ionescu, 2016 (ed. a III-a, 2012); Genurile biograficului, vol. I-II, 2002 (ed. a III-a, 2018); Marin Preda. Portretul scriitorului îndrăgostit, 2010 (ed. a II-a, 2019); Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, 2011 (ed. a III-a, 2017); Cioran – o mitologie a nedesăvârşirilor, 2014; Alexandru Odobescu. Un romantic erudit şi anxios, iubitor de reverii clasicizate, 2015; Posteritatea critică a lui E. Lovinescu, 2017.

Volume în limbi străine: Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude (East European Monographs, Boulder, Distributed by Columbia University Press, New York, 2001); The Return of the Author (Northwestern University Press, Evanston, Illinois, SUA, 1996); Mircea Eliade, romancier (Ed. Oxus, Paris, 2004); Umoranje demon teorije (Apostrof-Rading, Belgrad, 2004); Le Jeune Eugène Ionesco (Ed. L`Harmattan, Paris, 2013); Cioran, une mythologie de l`inachevé (Ed. Le Soupirail, Paris, 2016); Rumunski Egzistencijalizam (Filip Visnjic, Belgrad, 2016); Mladi Eugen Ionesko (Novi SAD, Serbia, 2018); Cioran (Novi SAD, Serbia, 2019), Mircea Eliade (Novi SAD, Serbia, 2020).