TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
1939 – Numărătoarea inversă LI-RIO-1NIEND-15-N-001
1939 – Numărătoarea inversă
Vezi
galerie

1939 – Numărătoarea inversă

de Richard Overy

Titlu apărut în colecția Kronika la Litera

Id: #234245

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Europa înainte de al Doilea Război Mondial
 

Descriere produs

Cartea de față vrea să relateze succint, dar temeinic, evenimentele petrecute în cei douăzeci de ani de insecuritate și criză ce au urmat Marelui Război. Indiferent cât de puternice sau de durată au fost forțele ce au dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a existat un moment când principalii actori pe scena istoriei s-au văzut nevoiți să se confrunte cu aceste forțe și să ia anumite decizii.


Marile evenimente ale istoriei își generează o dinamică și o desfășurare proprii. Din perspectiva noastră, a celor de acum, al Doilea Război Mondial pare să fi izbucnit din cauza crizei internaționale provocate de Germania lui Hitler. Însă nimic din ce se întâmplă în istorie nu este inevitabil, după cum va încerca să demonstreze acest volum.


Dialogul straniu între sistem și actorii lui se află la baza relatării istorice. Evenimentele înseși pot fi, în același timp, cauză și efect – la fel cum s-a întâmplat și cu cele care au împins Europa în război în urmă cu șaptezeci de ani.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Richard Overy

Traducător: Anamaria Schwabb

Data apariției: iulie 2015

Titlu original: 1939: Countdown to War

ISBN: 978-606-741-781-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 144

Limbă: Română

Dimensiuni: 14x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Litera

Teme: interbelic, război, Al Doilea Război Mondial, manipulare, Primul Război Mondial, societate

 

Opinii editoriale

Această analiză penetrantă o ultimei săptămâni de dinainte de război pune în lumină, aproape oră de oră, nașterea și năruirea speranțelor de pace și încercările făcute de ambele tabere pentru a evita ceea ce nici una dintre ele nu voia să se întâmple.

Guardian

O carte concisă, minunat argumentată și scrisă cu maximă luciditate.

Daily Express

O reconstituire strălucită a ultimelor zece zile de pace.

Sunday Times