Viaţa e vis

„Calderón nu a fost un filozof de profesie, dar modul său de a gândi invadează terenul filozofiei. Opera lui este plină de interogaţii şi continue subminări ale cotidianului, de-a lungul ei manifestându-se o necontenită excavare a vidului, a neantului, a insubstanţialităţii existenţei, drum croit printr-o analiză a proceselor psihice şi a limbajului care le fundamentează. Oare nu tocmai această experienţă care se întrupează în infinita capacitate de reflecţie a personajelor sale îl împinge să întreprindă saltul la credinţa în Revelaţie? Dacă am avea la dispoziţie doar dramele profane ale lui Calderón, l-am considera drept cel mai ateu dintre dramaturgi, iar dacă, dimpotrivă, ne-ar fi lăsat moştenire doar teatrul religios, l-am judeca drept cel mai catolic. Pare inevitabil, aşadar, ca imensitatea şi complexitatea operei sale să inducă o stare de perplexitate dacă nu ne refugiem în vreuna din numeroasele simplificări sau reţete pe care modernitatea noastră le are la îndemână pentru a rezolva asemenea cazuri incomode.”