Sentimentul metafizic al tristeţii

Trebuie să remarc maniera personală şi atrăgătoare în care a fost elaborată această lucrare, limbajul ei elevat şi de o eleganţă aparte. Horia Pătraşcu a căutat să argumenteze, într-o manieră destul de clară, faptul că istoria gândirii metafizice stă în relaţie esenţială cu unele sentimente profunde pe care le trăiesc oamenii de la o epocă la alta. Am motive să cred că lectura acestei cărţi va răspunde sensibilităţii celor atraşi de recunoaşterea unor moduri elevate ale experienţei metafizice, încă elocvente astăzi. În definitiv, tocmai acesta pare să fie un pariu al cărţii sale, faptul că metafizica, în pofida exaltării celor care-i anunţă de la o zi la alta sfârşitul definitiv, îşi vede în continuare de drumul ei. Fără să revină la pretenţiile ei doctrinare de altădată şi fără să mai urmeze modelul discursiv al ştiinţelor acestui timp, metafizica îşi descoperă noi resurse. – Noi şi, totuşi, destul de vechi în cultura europeană. Or, experienţa unor dispoziţii afective de limită, aşa cum sunt melancolia, acedia, nostalgia şi angoasa, reprezintă una din aceste resurse.  Ştefan Afloroaei