Ecce Homo

„Îmi cunosc soarta. Cândva se va lega de numele meu amintirea a ceva monstruos – a unei crize cum nu a mai existat pe pământ, a celei mai profunde ciocniri de conştiinţe, a unei decizii conjurate împotriva a tot ceea ce se crezuse, se ceruse, se considerase sfânt până atunci. Eu nu sunt om, eu sunt dinamită.

Cât de mult adevăr suportă, cât de mult adevăr îndrăzneşte un spirit? Aceasta a devenit pentru mine, în tot mai mare masură, unitatea de măsură a valorilor. Eroarea (credinţa în ideal) nu este orbire, eroarea este laşitate... Fiecare realizare, fiecare pas înainte în cunoaştere purcede din curajul, din duritatea faţă de sine însuşi, din puritatea morală faţă de sine însuşi... Eu nu resping idealurile, îmi pun pur şi simplu mănuşi în faţa lor... Eu vin din înălţimi pe care nici o pasăre nu le-a întâlnit în zborul ei, cunosc abisuri în care nu s-a rătăcit încă nici un picior de om. Mi s-a spus că e cu neputinţă să mi se mai lase din mâini o carte de-a mea odată ridicată – eu tulbur până şi odihna de noapte... Nu există în sensul acesta cărţi mai superbe şi în acelaşi timp mai rafinate.” (Friedrich NIETZSCHE)