Asceză şi copilărie

„Copleşiţi de energia curat eliadescă a lui Cristian Bădiliţă, riscăm să-i pierdem din vedere eul metafizic, sensibilitatea, harul coagulant de energii culturale. Anvergura, impetuozitatea savantului l-au umbrit pe poet. Forţa patrologului ţine în umbră — poate că protector pentru el, dar frustrant pentru noi — limpezimile ataşante ale fiinţei religioase. Iată de ce, fiind de acord cu formula lui Virgil Nemoianu — «intelectual tânăr, cu realizări formidabile, cu vizibilitate internaţională, neînfricat şi original în vederi, multiplu în preocupări, de o neastâmpărată hărnicie» —, mă raliez numaidecât la verdictul mult mai cuprinzător al lui Andrei Pleşu: «Autoritatea cu care C. Bădiliţă ştie ceea ce ştie, hărnicia fenomenală cu care lucrează, talentul său literar plus farmecul unei prezenţe în care gravitatea, umorul şi o anumită juvenilă emotivitate convieţuiesc cu naturaleţe semnalează o impozantă înzestrare intelectuală şi omenească. Pariez euforic pe această înzestrare şi pe reuşitele ei de azi şi de mâine».“