TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Despre îngrijirea sufletului SO-SND-DESPNS-09-N-001
Vezi
galerie

Despre îngrijirea sufletului

de Sfântul Nectarie din Eghina

Id: #234718

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Dumnezeu voieşte ca noi să fim sfinţi şi desăvârşiţi, fiindcă sfinţi şi desăvârşiţi sunt fiii Tatălui Ceresc şi numai aceştia sunt îndreptăţiţi să cheme cu fiască dragoste harurile Lui şi doar aceştia vor moşteni Împărăţia cerurilor.


Veniţi, fraţi creştini, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, să alergăm la Domnul. Să ne întoarcem desăvârşit, fiindcă desăvârşit ne‑am îndepărtat de El. Iată‑L pe Judecătorul gata să ne ierte păcatele. Iată‑L pe Stăpânul gata să ne dea iertarea datoriilor. Iată, Mântuitorul întinde mâna să ne ducă în Rai, să ne facă uşoară povara păcatelor noastre, să ne dăruiască pacea şi să ne odihnească. Să luăm jugul Lui, căci jugul Domnului este bun şi povara Lui este uşoară. Să grăbim cât avem vreme, cât timp uşa vieţii veşnice este încă deschisă, să intrăm la nuntă cât ne mai cheamă Mirele. Să nu amânăm de pe o zi pe alta, fiindcă nu ştim ce aduce ziua de mâine. Să venim la Domnul, să îi mărturisim nelegiuirile noastre, şi El este gata să ne ierte păcatele.


Veniţi toţi să Îl căutăm pe Domnul, ca să aflăm odihnă sufletelor noastre!

extinde
 

Detalii produs

Autor: Sfântul Nectarie din Eghina

Traducător: Parascheva Grigoriu

Data apariției: 2009

ISBN: 978-973-136-151-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 144

Dimensiuni: 13x20 cm

Limbă: Română

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: creștinism, ortodoxism, suflet