Misteriile din Eleusis
de Maurice Brillant
Titlu apărut în colecția Bibliotheca Orientalis la Herald
Descriere produs
„Simpla rostire a numelui Eleusis este de ajuns pentru a deștepta mii de idei confuze în mințile multor oameni și a crea o seducție persistentă care, în cele din urmă, ar putea fi un îndemn la un studiu serios al Greciei antice. Unele controverse, în special de ordin religios, referitoare la o influență - cu totul ipotetică - pe care cultul de la Eleusis ar fi putut să o exercite asupra creștinismului în formare, constituie un factor important care a reaprins interesul contemporanilor pentru religiile de misterii.
Așadar, răspunzând tendinței actuale, vom căuta să prezentăm, la obiect și limpede - pe cât ne va sta în putință, căci pășim într‑o zonă cețoasă, - în ce constă fondul acestei faimoase religii. Pentru aceasta ne vom referi pe larg la originea sa, la natura sa și la ceremoniile și ritualurile de inițiere care se desfășurau în cadrul ei. Eforturile noastre nu se vor îndrepta spre o „reconstituire” pitorească și fantezistă; scopul nostru este să trecem dincolo de aparențe pentru a vedea ce se ascunde în spatele lor.” – Maurice Brillant
Cartea egipteană a morţilor (2022) ,
Despre Isis şi Osiris (2023) ,
Cartea celor cinci cercuri - Go Rin no Sho (2023) ,
Detalii produs
Titlu original: Les Mystères d'Eleusis
ISBN: 978-630-6550-08-1
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 176
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Herald
Teme: curiozitate, mitologie