Descriere produs
Unul dintre scopurile principale ale acestei cărţi este de a arăta că nici teologia, nici antropologia, nici spiritualitate a creştină nu conduc în chip necesar la îndreptăţirea şi preţuirea suferinţei, ci, dimpotrivă, oferă multe motive ca ea să fie de la bun început socotită drept rea.
Se va vedea că, potrivit unui cuvânt răspicat al Sfântului Isaac Sirul, „Dumnezeu nu voieşte suferinţa noastră” şi n-a voit-o nicicând; că Hristos n-a venit printre noi ca să ne aducă suferinţă, ci ca să ne izbăvească de ea; că suferinţa, cu neputinţă de răpus în chip firesc în această lume, poate fi biruită în chip duhovnicesc, prin vieţuire creştină, cu harul lui Hristos. Cuvintele prin care Apostolul Pavel ruşina moartea pot fi de acum întoarse către suferinţă, aşa grăind si strigând: „Suferintă, unde-ţi este boldul tău? Suferinţă, unde ţi-e biruinţa?”
Creştinismul în mod fundamental nu este religia suferinţei, ci a fericirii. Căci fericire i-a dăruit Dumnezeu omului la facere şi fericire i-a hărăzit pentru vecie.
Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii (2023) ,
Terapeutica bolilor mintale (2022) ,
Dumnezeu este iubire (2022) ,
Despre iubirea creștină (2023) ,
Captivi în internet (2022) ,
Ţine candela inimii aprinsă (2022) ,
Animalele în spiritualitatea ortodoxă (2022) ,
Fundamentele spirituale ale crizei ecologice (2023) ,
Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie (2022) ,
Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut (2023) ,
Detalii produs
ISBN: 978-973-136-113-0
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 168
Dimensiuni: 13x20 cm
Limbă: Română
Hârtie: 80g/m
Editura: Sophia
Teme: creștinism, ortodoxism, Dumnezeu