Repetându-l pe Lenin

Prima reacție publică la ideea reactualizării lui Lenin este,desigur, un acces de râs sarcastic: Marx e în regulă, chiar și pe Wall Street există oameni care-l iubesc astăzi – Marx poetul mărfurilor, cel care a furnizat descrieri perfecte ale dinamicii capitaliste, Marx al studiilor culturale, care a înfățișat alienarea și reificarea vieților noastre cotidiene – însă Lenin, nu, cu siguranță glumiți! Mișcarea clasei muncitoare, partidul revoluționar și alte asemenea concepte-fantomă? Nu reprezintă Lenin tocmai eșecul punerii marxismului în practică, uriașa catastrofă care și-a lăsat amprenta asupra întregii politici mondiale a secolului al XX-lea, experimentul socialismului real care a culminat cu o dictatură ineficientă economic? Astfel, în politica academică contemporană, intenția de a trata despre Lenin este însoțită de două amendamente: sigur că da, de ce nu, trăim într-o democrație liberală, există libertate de gândire… totuși, Lenin ar trebui tratat într-o „manieră critică și științifică obiectivă”, nu potrivit unei atitudini de idolatrie nostalgică și, în plus, dintr-o perspectivă înrădăcinată ferm în ordinea politică democratică din interiorul orizontului drepturilor omului– aici se găsește lecția învățată dureros prin intermediul experienței totalitarismelor secolului al XX-lea.Ce vom răspunde la toate acestea? Problema ține încă o dată de caracteristicile latente care pot fi discernute cu ușurință prin „analiza concretă a situației concrete”, cum ar fi spus chiar Lenin însuși