Turnul

„Farmecul prozei originale a lui Ion Mărculescu îl dă anume acest mod de a nara: esențial umoristic, fantezist, cu împingeri bruște în hilaritate și în absurditate. Antifrazismul lui Creangă și «marea trăncăneală» a lui Caragiale sunt bine însușite, ca și breviarul onomastic trucat al lui Mircea Horia Simionescu. Nu mai puțin transpare și tutelara umbră a lui Urmuz în mecanismul artificios al sofisticăriei, ambiguizării. E o tehnică insolită a mistificării, a păcălelii (cu rădăcini și în râsul popular, dar și în procedeele marilor satirici), a inducerii strategice în eroare (…)“

„Orice prozator aspiră să-și construiască un spațiu al lui, peste care să fie unic proprietar. Pentru Ion Mărculescu, acest spațiu este Marcona. În scriitura de transpunere a toposului, ludică, sprințară, se amestecă parodia, persiflarea, maliția, ironia și autoironia, ilustrând o poetică postmodernistă, integrându-l pe scriitor într-o generație, dar și în tradiția Școlii de la Târgoviște. Prozatorul lasă permanent impresia că se joacă, în transcrierea realului, ficțiunea se confundă cu nonficțiunea până la completa absorbție a uneia în cealaltă. “