Între viaţă şi cărţi
de Nicolae Steinhardt
Titlu apărut în colecția Seria de autor N. Steinhardt la Polirom
Detalii produs
Autor: Nicolae Steinhardt
Ediţie îngrijită de: George Ardeleanu, Virgil Bulat
Prefaţator: George Ardeleanu
ISBN: 978-973-46-1565-0
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 488
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 120g/m
Editura: Polirom
Teme: interbelic
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Litere și filologie
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Opinii editoriale
"Ca si in cazul lui Mihail Sebastian, editarea integrala a textelor lui N. Steinhardt are semnificatia unei revelatii. Ceea ce pina atunci aparea drept minor sau fragmentar este inserat, acum, in rama unui destin. Departe de a fi legat doar de o carte ce are statutul unei capodopere, Jurnalul fericirii, N. Steinhardt devine parte din istoria unei jumatati de veac de interogatii si dileme intelectuale. Vocea sa inceteaza de a mai fi una monocorda, iar imaginea care se naste obliga, inevitabil, la amendarea pozitiei pe care autorul evocat o detine in canon. Si aceasta cu atit mai mult cu cit, gratie dedicatiei si eruditiei lui George Ardeleanu, polivalenta lui N. Steinhardt nu mai are aerul unei legende literare: vocea sa este si cea a eseistului interbelic, dar si cea a teologului sau a juristului. [...] Textele critice ale lui N. Steinhardt sint, asemenea prozelor critice ale lui Borges, parte din itinerariul initiatic al unei inteligente: puterea lor de seductie sta in potentialul lor de a recupera reteaua ascunsa a unei sume de afinitati elective, aducind catre suprafata miracolul unei lumi doar in aparenta banale."
12 aprilie 2010, revista 22 - Ioan Stanomir"Deschis in fata suprarealismului, a literaturii onirice, a noului val (Nouveau Roman), N. Steinhardt le apreciaza si in masura in care dislocarile, discontinuitatea, descompunerile, fracturile de limbaj ori de realitate imaginara sunt urmate de o recompunere, de o reunificare, de o reasamblare dupa alte coordonate. Pentru ca el, pe urmele lui Charles PEguy, considera ca Raul este cel care «nu se compune», care se opune organizarii vietii spiritualizate. Cel care in textele sale interbelice, in special in cele din Revista burgheza, aducea un elogiu formelor ca expresii ale onorabilitatii sociale nu putea desconsidera acum ideea de forma, dimpotriva. Ceea ce priveste el cu condescendenta este miza totalitara pe forma, forma vidata de sens. Cel care isi dovedise din plin disponibilitatile ludice in volumul de debut In genul... tinerilor si le va dovedi si mai tarziu – dintr-o alta perspectiva – prin gestul impacarii cu avangarda ori prin textele admirative despre scriitorii Generatiei ’80 nu putea sa ramana imun la ideea culturii si a artei ca joc (in sensul lui Huizinga). Numai ca el nu putea sa vada in jocul cultural doar o prestidigitatie tehnica, glacial-formala, pentru el jocul era tot o ipostaza a «intruparii».”
George Ardeleanu