TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Luntrea lui Caron HU-LUB-LUNTLC-19-N-001
Luntrea lui Caron
Vezi
galerie

Luntrea lui Caron

de Lucian Blaga

Titlu apărut în colecția Seria de autor Lucian Blaga la Humanitas

Id: #202535

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu. Autorul şi-a dedicat ultimii ani din viaţă rescrierii şi completării a ceea ce avea să fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele două poveşti de dragoste, dincolo de proza deopotrivă memorialistică şi lirică, transpare mărturia scindării şi a descompunerii de care începuse să sufere lumea intelectuală românească imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea că nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul în reflecţie nu mai pot asigura salvarea din faţa valului de întuneric ce se anunţa. Salvează, provizoriu, doar sporadicele evadări în poezie, în contemplare şi în senzualitate.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Lucian Blaga

Data apariției: august 2019

ISBN: 978-973-50-4035-2

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 584

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: iubire, Melancolie

Lucian Blaga
Lucian Blaga
Autor

(Lancrăm-Sebeş, 9 mai 1895-Cluj, 6 mai 1961). Face şcoala primară germană la Seb...

vezi autor