Orizontul

„Cea mai bună definiție a romanelor lui Patrick Modiano: eterna căutare a unei lumi dispărute, în același timp îndepărtată și prezentă, plină de umbre gata oricând să iasă la iveală.”

„În Orizontul, ca în întregul univers romanesc al lui Patrick Modiano, «căutarea timpului pierdut» nu are nici o urmă de nostalgie dulceagă, ci este mai degrabă o căutare filozofică, metafizică. Din «materia întunecată» a trecutului țâșnesc nume și figuri care-l poartă pe Bosmans cu patruzeci de ani în urmă. Scriitor debutant trăind la Paris, întâlnește atunci din întâmplare o tânără pe nume Margaret Le Coz, se vede cu ea o vreme, o iubește, dar apoi, brusc, o pierde. Bosmans și Margaret formează unul dintre acele cupluri fragile, nesigure, obișnuite în cărțile lui Modiano. Mai mult gemeni decât iubiți, bântuiți fiecare de sentimentul ilegitimității, își oferă unul celuilalt refugiul efemer al tandreții. [...] Bosmans nu va căuta însă la nesfârșit trecutul ascuns în pliurile timpului. Va deschide larg ferestrele și ușile – și tocmai această deschidere face din Orizontul o carte luminoasă. Ultimele paragrafe respiră un aer tare și proaspăt, care înscrie acest admirabil roman în ansamblul atât de coerent al operei lui Patrick Modiano ca o continuare evidentă, dar și ca o subtilă variație înnoitoare.”

„Bat Parisul în lung şi-n lat de jumătate de secol, astfel că fiecare cartier îmi evocă anumite lucruri, anumite întâlniri, adesea rămase fără viitor. În memoria mea totul se amestecă: locurile şi persoanele, amintirile intime, lecturile. Nu prefer anumite zone, ci pur şi simplu uneori am ciudata senzaţie că aş putea să dau peste nişte oameni pe care i-am văzut cu decenii în urmă, împietriţi şi rămaşi la vârsta şi înfăţişarea de atunci, aşa cum se suprapun spaţiile-timpuri în unele romane SF.”