logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Indisponibil
Disponibilitate: Indisponibil
Anunţă-mă când este disponibil!
Suntem ONLINE! Discută cu noi aici.
Adaugă la wishlist

Nici o privire

Jose Luis Peixoto
Colecții/Serii: Biblioteca Polirom
Cistigator al Premiului Literar Jose Saramago Actiunea romanului Nici o privire se desfasoara intr-un satuc unde viata este in permanenta umbrita de...
Vezi mai multe detalii
ISBN: 978-973-46-1540-7
Dimensiuni: 10,6x18 cm
Tip copertă: Paperback brosat

MAI MULTE DESPRE CARTE

Cistigator al Premiului Literar Jose Saramago

Actiunea romanului Nici o privire se desfasoara intr-un satuc unde viata este in permanenta umbrita de spectrul saraciei, cu femei si barbati abrutizati de munca si greutati, care totusi nu sint imuni la iubire sau gelozie, in ciuda sentimentului predominant, intr-o viata a satului, ca destinul are un caracter implacabil. Autorul pare sa teasa in jurul lumii lor o forma de magie ca un blestem. Iosif, ciobanul taciturn, batrinul Gabriel, in virsta de un secol si jumatate, gemenii siamezi ai satului, mesterul Rafael, ciung si schiop, prostituata cea oarba la a treia generatie devin cu totii personaje ale unei lumi magice, in care toti iubesc si sufera, isi mostenesc iubirile, tragediile si violentele la nesfirsit. Pina si linistea primordiala a satului pare sa se intoarca impotriva lor, pina si binecuvintata lumina – traiesc si mor sufocati de o vesnica arsita, in peisajul lor cu dealuri umbrite de maslini, iar peste toate Diavolul insusi troneaza.

Autor: Jose Luis Peixoto
Traducător: Clarisa Lima
Data apariției: 2009
Editura: Polirom
Titlu original: Nenhum Olhar
Pagini: 264
Limba: Română
Hârtie: 80g/m
Cuvinte cheie:
literatură portugheză, roman, sătuc, personaje, magie, siamezi, infinit, lumină ostilă, măslini, diavol
  • Jose Luis Peixoto - Autor
    Jose Luis Peixoto s-a nascut in 1974, intr-un sat din sudul Portugaliei, in regiunea numita Alentejo. Este licentiat in limbi si literaturi germanice al Universidade Nova de Lisboa. Inainte de a se dedica scrisului, a predat timp de un an. A scris poezie, proza, teatru si critica literara. A primit premiul Jovens Criadores („Tineri creatori”) in 1997, 1998 si 2000. Iar in 2001, primul sau roman, Nenhum Olhar (Nici o privire), a primit Premiul Jose...
    AFLĂ MAI MULTE
    Vezi toate cărţile

Opinii Editoriale

octombrie 2009, în interviu traducembine.ro - Clarisa Lima
"Romanul lui Peixoto are o atmosfera greu de uitat, mitica, magica, personaje cu nume biblice sau fara de nume, o meditatie simpla, dar profunda asupra destinului, a lumii, a mortii. Are un ritm de incantatie uneori, un stil proaspat, dar si catharsis pe alocuri, prin pasaje grele, pline de suferinta (precum scena mortii lui Moise). E o carte la care nimeni nu ramine indiferent. Peixoto a avut rolul sa-mi ofere o revelatie pe care o avusesem numai in fata a trei autori de limba portugheza: Lobo Antunes, Saramago si Mia Couto, scriitorul mozambican."
Jose Luis Peixoto în interviu cu Ana Chiriţoiu, octombrie 2009, Noua literatură - Jose Luis Peixoto
"Scriu din ce in ce mai mult in cheie realista. Dar realismul nu inseamna azi exact ce insemna acum douazeci de ani. Pentru mine inseamna ca ma refer la lucruri reale, dar nu sint sigur ca ele sint si realiste, fiindc nici reallitatea nu e mereu realista. Cind scrii un roman incerci sa creezi un fel de alchimie care sa produca viata. Cind a fost intrebat ce-si propune sa faca in cartile lui, Hemingway a spus ca incearca sa-l faca pe cititor sa-si aminteasca lucrurile pe care le citeste ca si cum le-ar fi trait pe pielea lui. Si mi se pare un scop foarte bun, asta incerc sa fac si eu, cu constiinta faptului ca limba e un material cu o viata proprie, iar scriitorul incearca sa traduca realitatea intr-o alta lume, facuta din cuvinte, care traieste dupa regulile sale."
Jose Luis Peixoto în dialog cu Magda Vlădoi 30 octombrie 2009, newsin.ro - Jose Luis Peixoto
"Am scris Nici o privire cind aveam 23 de ani, este primul meu roman. Acum am 35 de ani si lucrez la al patrulea roman. Cind l-am scris nu eram sigur ca pot scrie un roman, ca sint capabil sa fac asta, era o incercare. Din experienta mea de dupa am ajuns la concluzia ca, intr-un fel, primul roman e cel mai usor. Am scris lucruri care deja erau parte din mine de multi ani. Acest roman se intoarce la amintirile mele din copilarile, la regiunea unde m-am nascut, un mic sat unde am locuit pina la 18 ani. Aici prezint viata dintr-un mic sat, amestecata cu creaturi mitologice. Unele dintre personaje sint din tradita orala a povestilor portugheze. In acest roman gasesti un pastor, care e o persoana obisnuita, dar si un urias, diavolul, sau gemeni siamezi care sint legati prin degetele mici. Am incercat sa fac acest «amestec», pentru ca am citit multe carti despre acea regiune focusate pe neorealism, nu citisem pina atunci niciun text existential, individual despre acea regiune. Cred ca viata rurala aduce ceva individual, iti schimba si iti atinge personalitatea. Asta am incercat sa identific si sa descriu in acel roman. Nu mi-am imaginat ca va fi tradus in romana sau in alte limbi, acest lucru e dincolo de orice asteptari pe care le-am avut. Cind scrii, nu trebuie sa te gindesti la asta, la faima, trebuie sa te gandesti doar la ceea ce scrii, deoarece nu te poti baza pe altceva. Faima se intimpla doar cu noroc si cu multa munca. Insa e nevoie de mult noroc."
19-25 noiembrie 2009, Observator cultural - Dana Pîrvan Jenaru
"Nici o privire este un roman naucitor, obsedant. Pe de o parte, prin sugestia durerii profunde si a singuratatii impenetrabile de care personajele sint coplesite, iar pe de alta parte, prin farmecul scriiturii poematice, impinzite cu imagini de o frumusete tulburatoare. O frumusete ametitor de delicata ce secreta, paradoxal, o tristete fatal deznadajduita si nemarginita."
România literară - Mihai Zamfir
"Cind a scris insa primul sau roman, cind el a fost remarcat, dintre alte treizeci, de insusi Jose Saramago, de unicul Premiu Nobel portughez pentru Literatura de pina acum, lucrurile au inceput sa se schimbe: acest roman a propulsat in citeva zile numele lui Jose Luís Peixoto pe prima pagina a ziarelor.” 
San Francisco Chronicle
"Peixoto analizeaza fortele oculte care ne conduc viata si le include intr-o ierarhie personala. In cepe prin a se debarasa de cele mai putin importante, cum ar fi institutiile create de om, cum ar fi guvernarea si religia. Iubirea si casatoria rezista mai mult, insa se dezintegreaza si ele in timp. Natura pare a fi, intr-un final, cea care conduce totul, insa prozatorul detine arta de a ilustra atit forta generatoare, cit si pe cea distructiva. Ceea ce ramine, in final, este un peisaj dezolant, populat de himere.” 
The Guardian
"Unic si de neuitat... Un roman de o originalitate uluitoare, care te va bintui...” 

Opinia cititorilor

comments powered by Disqus