Mr Gwyn
de Alessandro Baricco
Titlu apărut în colecția Raftul Denisei, Serie de autor Alessandro Baricco la Humanitas Fiction
Descriere produs
În Mr Gwyn, apărut în Italia în 2011, Alessandro Baricco este acelaşi romancier strălucit care ne pune la încercare capacitatea de a privi lumea dincolo de învelişul ei cotidian. Cu pas sigur şi decis, el intră în simetriile secrete ale misteriosului său personaj, urmărind cu virtuozitate exemplară cărările pe care acesta le străbate, iar rezultatul este o bijuterie literară.
Nimic din „arsenalul” care l-a făcut celebru nu lipseşte în acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondenţele poetice, nici detaliile subtile şi nici personajele stranii. Acum însă, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare să se pună în ecuaţie pe sine însuşi. Mărturie pentru această supoziţie stă trimiterea strecurată în finalul cărţii la un microroman atribuit unui autor indian inexistent: De trei ori în zori. Volumul cu acest titlu a apărut în Italia la un an după Mr Gwyn, sub semnătura adevăratului său autor, Alessandro Baricco, şi urmează să fie publicat în româneşte în colecţia de faţă.
Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare căutare la public, hotărăşte într-o bună zi că nu mai vrea să scrie şi, în pofida protestelor agentului său literar, anunţă că pune capăt frumoasei sale cariere. Cum însă inactivitatea în voia căreia se lasă e cât pe ce să-l coste sănătatea, iar ceea ce ştie cel mai bine să facă este totuşi să scrie, el îşi propune să trăiască din meseria de copist. Un copist aparte, căci nu copiază texte, cioameni, cu alte cuvinte face la comandă portrete scrise, ca un pictor care desenează pe bani chipul unui trecător, la colţ de stradă. Îşi amenajează, aşadar, cu infinită grijă un atelier într-un cartier al Londrei şi se lasă absorbit de aventura înţelegerii sufletului omenesc, fiindcă pentru el a scrie portretul cuiva este, aşa cum spune, „un fel de a-l aduce acasă”, de a-l face să se regăsească. Numai că după zece portrete şi un scandal de presă, dispare, nu fără a lăsa totuşi în urmă mai multe semne care conturează o enigmă fără răspuns: cine este în fond personajul acesta purtător a nenumărate chipuri răsfrânte în jocul de oglinzi al romanului?
Emaus (2023) ,
De trei ori în zori (2023) ,
Castele de furie (2023) ,
Această poveste (2023) ,
Bun venit la circ (2023) ,
Pachet Alessandro Baricco (2021) ,
Pachet Serie de autor Alessandro Baricco (2021) ,
The Game (2023) ,
Mătase (2023) ,
Novecento (2023) ,
Detalii produs
ISBN: 978-973-689-719-1
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 184
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas Fiction
Teme: emoții
Loc în topurile Cartepedia
Din blogul Cartepedia
,,Există autori pentru care scrisul poate deveni o povară. Chuck Palachniuk își amintește cum trecea deseori pe lângă muncitori pe un șantier și era instant cuprins de un sentiment de vinovăție și de no......“
citește mai mult,,Despre Kant, Einstein spunea că dacă nu ar fi pierdut vremea cu cercetări filosofice, ar fi ajuns cu siguranţă să facă descoperiri ştiinţifice remarcabile despre timp. Nu m-aş mira dacă mâine-poimâine......“
citește mai multOpinii editoriale
„Marea reuşită a lui Baricco stă în faptul de a fi scris un roman despre posibilitatea de a dispărea cu scopul de a se regăsi.”
Corriere della Sera„Romanul lui Baricco e scris ca un thriller poetic. Ritmul naraţiunii este controlat meticulos de acest maestru al detaliilor şi al elipselor. Nici un cuvânt nu este de prisos.“
Panorama