Viaţa ficţiunii după o revoluţie

Într-o Românie în tranziţie, Radu Cosaşu poartă un dialog epistolar cu fiul său inexistent emigrat în Groenlanda. Discută despre filme, literatură, politică, gheţarii topiţi de încălzirea globală, dar şi despre momente dureroase care au dezbinat familia şi a căror amintire continuă să-i bîntuie. Printre scrisorile lor se insinuează cele ale mamei inexistente, ale unor prieteni (reali sau nu) şi chiar ale unor necunoscuţi care vor să facă precizări sau adăugiri. Toate acestea sînt un preambul pentru a doua parte a cărţii, inedită, în care Radu Cosaşu redevine Oscar Rohrlich, destinatarul unei colecţii de scrisori de la Artur Reznicek, fostul şef al cenzurii din România. Cenzorul, pensionar, este stîrnit de un articol despre el semnat Oscar Rohrlich şi simte nevoia să înceapă o corespondenţă cu „cel care de patruzeci de ani încearcă să-l sugrume pe scriitorul Radu Cosaşu din Bucureşti şi nu izbuteşte”. Viaţa sa se învîrte în jurul fiicei care a îmbrăţişat întru totul capitalismul, al bunului său prieten, fost adjunct la cenzură, acum bolnav, şi... al lui Oscar Rohrlich, care nu îl urăşte şi pe care nu poate să-l urască, iar confesiunile pe care le pune pe hîrtie pendulează între autocritică şi disculpare, acuze făţişe şi resemnare.

Tragedia, misterul, autoironia şi umorul subtil, cu care Radu Cosaşu şi-a obişnuit cititorii, sînt nelipsite din Viaţa ficţiunii după o revoluţie, o carte ca un pansament pentru rana rămasă deschisă pe tot parcursul anilor de supravieţuiri.