Descriere produs
„Markó Béla, bărbatul cu barbă şi ochelari, grav ca unul dintre bărbaţii iluştri de altădată pe care îi mai vedem numai în tablourile din muzee, era în 1980, când l-am întâlnit prima dată, un tânăr senin, îndrăgostit de poezie ca de o femeie. Versurile sale, scrise în maghiară şi traduse în română, se remarcau prin densitate, într-o perioadă în care era la modă superficialitatea voioasă.
Am urmărit apoi, de la distanţă, timp de treizeci de ani, evoluţia ca poet a lui Markó Béla, despre care credeam, cu inima strânsă, că va abandona scrisul. Cum să mai facă ascensiuni cineva care târăşte peste tot după el piatra de moară a politicii? Şi totuşi — ce surpriză frumoasă! — nu s-a întâmplat aşa. Sonetele din volumul Erotica grădinii sunt o dovadă clară că autorul s-a realizat în timp ca poet, optând pentru o combinaţie goetheană de reflecţie şi joc, de observare a naturii şi metafizică. Când vede o gâză zbătându-se în mâna unui copil, el se gândeşte la fiinţa omenească prinsă în mâna lui Dumnezeu.“ – Alex. Ştefănescu
Lauda monotoniei | Az egyhangusag dicsérete (2014) ,
Badminton (2016) ,
Iartă-ne, Ginsberg (2020) ,
O propoziție despre libertate (2022) ,
Ruleta maghiară (2014) ,
Lauda monotoniei | Az egyhangusag dicsérete (2014) ,
Ruleta maghiară (2014) ,
Detalii produs
ISBN: 978-606-588-041-2
Copertă: Paperback
Număr pagini: 222
Limbă: Română, Maghiară
Dimensiuni: 12×22 cm
Hârtie: 120g/m
Editura: Curtea Veche
Teme: emoții
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Cărți Ficțiune >> Cărți de Poezii