Femei albastre

"Romanul neterminat al lui Gheorghe Craciun care spune povestea unui personaj aflat in cautarea propriului destin, predispus sa retraiasca povestile de dragoste de altadata cu intensitatea ce pare absenta din existenta lui actuala. Un barbat matur, divortat, schimba slujbe si femei si alearga dupa o himera, intrupata in faptura de celuloid a actrtei Nicole Kidman, in timp ce femeile reale cu care se iubeste nu reusessc sa-l satisfaca. „Nu mi-au placut niciodata actritele de film. Orice frumusete de celuloid ma lasa rece. Cu Nicole Kidman a fost altceva.” Cum s-ar fi incheiat romanul e greu de ghicit."

"Gheorghe Craciun a cochetat dintotdeauna cu proza de analiza, fiind captivat de ontologia personajului, doar ca acest interes a fost, de obicei, concurat de apetentele cerebrale ale prozatorului optzecist, de nevoia sa de a-si problematiza scriitura, de cautarea uneori prea metodica a autenticului.
[...] Pentru acest „modernist intirziat”, cum scriitorul insusi se caracteriza intr-un interviu din 2006, suprafata realist-istorica reprezinta doar partea de sus a aisbergului, nicidecum cea mai importanta. Singurele „suprafete” care-l intereseaza sint cele senzoriale, subsumate adesea unei mize mai largi (si teoretice) de reevaluare a subiectivitatii. E vorba de un prozator prin excelenta analitic, at his best cind practica un stil miop, incet de naratiune, invecinat, nu o data, cu eseul. In celelalte proze ale sale, acest stil amesteca trama personajelor cu trama textului. Scuturat de vechiul balast textualist, romanul neterminat Femei albastre demonstreaza ca Gheorghe Craciun ar fi putut fi la fel de interesant si daca s-ar fi concentrat doar pe analiza de personaj."

"Gheorghe Craciun a parcurs, in proza sa, drumul de la imaginea statica, surprinsa de aparatul de fotografiat (care intirzie indelung asupra detaliului, care mareste si apropie obiectele pentru a scoate la lumina structura lor de adincime), la dinamismul caleidoscopic al aparatului de filmat, ce creeaza iluzia miscarii.
[...] Chiar si „neterminat”, romanul de fata – poate cel mai camilpetrescian dintre toate scrierile autorului – are toate atributele specifice prozei lui Craciun: arhitectura narativa atent elaborata, subtilitate si inteligenta analitica si, nu in ultimul rind, o turnura impecabila a frazei. Cu multa verva si autoironie discreta, Femei albastre spune povestea unui personaj aflat in cautarea propriului destin, predispus sa-si retraiasca povestile de dragoste d’antan cu o intensitate ce pare absenta din existenta sa actuala."

„Femei albastre, romanul la care Gheorghe Craciun lucra cind s-a stins, este in mod esential o explorare a indicibilului, a pluralitatii obiectelor si limbajului, o investigatie narativa a starilor de spirit, a sentimentelor, gindurilor si dramelor ce definesc existenta umana. Chiar si «neterminat», romanul – poate cel mai camilpetrescian dintre toate scrierile autorului – are toate atributele specifice prozei lui Gheorghe Craciun: arhitectura narativa atent elaborata, subtilitate si inteligenta analitica si, nu in ultimul rind, o turnura impecabila a frazei. Cu multa verva si autoironie discreta, Femei albastre spune povestea unui personaj aflat in cautarea propriului destin, predispus sa-si retraiasca povestile de dragoste d’antan cu o intensitate ce pare absenta din existenta sa actuala. Suspendat intre trecut si prezent – caruia ii confera adincime prin succesive intoarceri in trecut si proiectii in imaginar –, personajul lui Gheorghe Craciun este extrem de viu, miscindu-se cu dezinvoltura intr-o lume asaltata de imagini: fotografii ale unor femei reale, dar inaccesibile (cum e Nicole Kidman), chipuri de femei iubite cindva sau doar intrezarite (in realitate sau in vis), cadre de film ce se suprapun periculos peste secvente din realitatea imediata, toate intiparite in memoria naratorului.”