Descriere produs
Cartea este o cronică socială şi politică vividă a lumii române, începând cu regii etruşci, prăbuşirea monarhiei şi fondarea republicii, surprinzând triumful şi tragedia Romei Republicane. Această istorie se află parcă sub semnul prezicerilor Sibilei, personaj prezent încă din prima filă. Pentru Tom Holland Rubiconul este un simbol al schimbărilor radicale în istorie, de la cea produsă de Caesar până la Marşul prin Roma al lui Mussolini, sau la schimbările produse după cel de-al doilea război mondial, şi comparaţiile mai pot continuă... Roma Republicană se constituie într-o multitudine de Rubiconuri, aflându-se într-o perpetuă schimbare. Autorul povesteşte istoria generaţiei lui Caesar, implicarea în conflicte externe, fiind martori la apusul Republicii şi transformarea să sângeroasă în Imperiu. Sunt prezentate portretele personalităţilor acelor timpuri: Pompei, Crassus, Sulla, fraţii Gracchus, Cato, Cicero, Cleopatra, Iulius Caesar sau Octavian. Autorul britanic prezintă într-o viziune modernistă, cu un stil jurnalistic, informaţii istorice. În Rubicon sunt redate rivalităţile, decadenţa, catastrofă, intrigă, sacrificiul, războiul şi ambiţiile cutremurătoare ale acelei lumi.
Detalii produs
Autor: Tom Holland
ISBN: 978-973-571-683-7
Copertă: Paperback
Număr pagini: 432
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: All
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate