TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Lupta în jurul unui rug HU-STZ-LUNJUR-16-N-001
Vezi
galerie

Lupta în jurul unui rug

de Stefan Zweig

Titlu apărut în colecția Istorie. Humanitas la Humanitas

Id: #244497

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Castellio împotriva lui Calvin
 

Descriere produs

La mijlocul secolului al XVI-lea, reformatorul Jean Calvin conduce cu mână forte oraşul Geneva. Nu demult fusese el însuşi prigonit de Biserica Catolică, dar acum, când are în mână hăţurile puterii, nu e deloc dispus să acorde altora libertatea religioasă pe care o ceruse atât de vehement autorităţilor papale. În numele adevăratei credinţe reformate, Calvin instituie un regim de teroare, având grijă să supravegheze orice mişcare a cetăţenilor genevezi. Cei care se abat câtuşi de puţin de la doctrină şi de la reguli sunt închişi, surghiuniţi, torturaţi sau chiar executaţi. Totul culminează cu arderea pe rug a spaniolului Miguel Servet, condamnat pentru erezie.

 

În mijlocul tăcerii generale, se face deodată auzit un om care nu pare să se teamă de mâna lungă a lui Calvin: umanistul francez Sebastian Castellio, profesor la Universitatea din Basel, hotărăşte să-l combată pe dictatorul genevez cu singura armă care îi stă la dispoziţie – arma cuvântului. „A ucide un om nu înseamnă niciodată a apăra o doctrină, ci înseamnă a ucide un om”, îi transmite el fanaticului reformator.

 

Sub condeiul magistral al lui Stefan Zweig, evenimentele dramatice din epoca Reformei capătă o plasticitate neîntâlnită în cărţile istoricilor. Dar reflecţiile eseistului sparg cadrul istoric. În anii 1935–1936, când Zweig aşternea pe hârtie această poveste, intoleranţa şi violenţa făceau deja ravagii în Germania. Fără a-l pomeni pe Hitler, fără a rosti o singură dată cuvântul „nazism”, autorul surprinde, ca într-o oglindă, fizionomia propriei epoci – şi chipul schimonosit al tuturor dictaturilor viitoare. Căci din figurile celor doi adversari, Castellio şi Calvin, Zweig distilează eternul contrast dintre umanismul pluralist şi fanatismul doctrinar.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Stefan Zweig

Ediţie îngrijită de: Dan Flonta

Traducător: E. Marghita

Data apariției: mai 2016

ISBN: 978-973-50-4714-6

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 228

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: conflict, nazism

Stefan Zweig
Stefan Zweig
Autor

Născut în familia unui industriaș înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) şi-a făcut...

vezi autor