Cavalerism, pasiune, fanatism

Istoria Franței primei jumătăți a secolului al XVI-lea este dominată de figura strălucitoare a Dianei de Poitiers. Viața ei se intersectează cu istoria regilor Francisc I și Henric al II-lea de Valois, suverani care au asigurat statului independența și integritatea în plan teritorial, în pofida spiritelor galante înclinate spre aventura războinică, reflex al unui cavalerism târziu, chiar muribund. (...) Pe Louis de Clermont, senior de Bussy d’Amboise, Alexandre Dumas l-a înfățișat cu talent literar, dar într-o ipostază vădit cosmetizată, în al său roman Doamna de Monsoreau. A fost un curtean strălucit, un spadasin remarcabil, dar un seducător și un politician imprudent, de o imprudență care îl va costa viața. Însă, mai mult decât atât, în trecerea lui orbitoare și meteorică... Bussy a fost, pentru contemporani, așa cum glăsuiește epitaful său, „mignonul lui Venus și favoritul lui Marte”. (...) Henric al IV-lea reprezintă poate un tip unic de suveran care a intrat triumfător în istoriografie, în legendă și în literatură. Acest suveran francez s-a împodobit în egală măsură cu laurii iubirii și ai gloriei militare, cum poate nici un alt rege al Franței n-a făcut-o vreodată. Pe bună dreptate, François Bayrou (fost ministru francez al Educației în 1993), unul dintre prestigioșii săi biografi, originar ca și Henric din Pirinei, afirma în lucrarea Henri IV, le roi libre că numele Margot, Corisande, Gabrielle (doar trei dintre doamnele galante care i-au marcat existența) au, în traiectoria și destinul politic al celebrului suveran, o rezonanță egală ca importanță, cu nume precum Coutras, Arques sau Ivry, locurile unor celebre bătălii victorioase cu forțele catolice, în efortul eroic de pacificare a regatului.