logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
În stoc
PREȚ: 24,18 lei
-7%26 lei
Disponibilitate: În stoc
Retur posibil: 365 zile
Data estimată de livrare: 07.12.2016
Comandă prin telefon sau email:
0740.317.617 carte@cartepedia.ro
Suntem ONLINE! Discută cu noi aici.
Adaugă la wishlist

Voinţa de a crede

William James
În stoc
PREȚ: 24,18 lei
-7%26 lei
Disponibilitate: În stoc
Retur posibil: 365 zile
Data estimată de livrare: 07.12.2016
Comandă prin telefon sau email:
0740.317.617 carte@cartepedia.ro
Suntem ONLINE! Discută cu noi aici.
Adaugă la wishlist
Colecții/Serii: Cogito
Această carte cuprinde cinci prelegeri ţinute de William James pe o serie de teme umane fundamentale: credinţa, sinuciderea, raţionalitatea,...
Vezi mai multe detalii
ISBN: 978-973-111-221-3
Dimensiuni: 13x20 cm
Tip copertă: Paperback brosat

MAI MULTE DESPRE CARTE

Această carte cuprinde cinci prelegeri ţinute de William James pe o serie de teme umane fundamentale: credinţa, sinuciderea, raţionalitatea, filozofia, conştiinţa şi nemurirea. Toate aceste subiecte reprezintă elemente definitorii ale activităţii şi gândirii umane în raport cu sine însăşi şi cu lumea care o înconjoară.

 

James i-a deranjat pe unii şi i-a atras pe alţii întrucât a refuzat să trateze filozofia ca pe un amuzament nefolositor sau ca pe o „gimnastică intelectuală” şi a stabilit exigenţa de a concepe o legătură raţională între „teoriile” susţinute de filozofii profesionişti în amfiteatre şi credinţele în funcţie de care fiinţele umane trăiesc în lume.

Autor: William James
Traducător: Alexandru Anghel
Data apariției: 2011
Editura: Herald
Titlu original: The Will to Believe and Other Essays in Popular Philosophy
Pagini: 240
Limba: Română
Hârtie: 80g/m
Cuvinte cheie:
filosofie, credinţă, etică, raţiune, nemurire, prelegeri, eseuri
  • William James - Autor
      William James (1842-1910), fratele romancierului Henry James si al diaristei Alice James, reprezinta o figura care se integreaza foarte bine atat in istoria filosofiei, cat si in cea a psihologiei si a filosofiei (si psihologiei) religiei. Contributiile sale in primele doua domenii (in filosofie, prin promovarea pragmatismului, iar in psihologie a functionalismului) i-au asigurat o recunoastere internationala binemeritata. Printre alte preocupari importante...
    AFLĂ MAI MULTE
    Vezi toate cărţile

Opinii Editoriale

-Good ol’ Willie: la o revedere editorial㠖 William James, Voinţa de a crede - Paul Boca
Is life worth living?” Dacă este să facem abstracţie de accentul umoristic subtil al răspunsului dat întrebării de mai sus de William Hurrell Mallock („It depends on the liver”; efect bazat pe faptul c㠄liver” înseamnă, în limba engleză, atât „ficat”, cât şi, puţin forţat spus, „trăitor”) în cartea omonimă, Merită viaţa trăită?, el are capacitatea de a subsuma, deşi, poate, într-un mod întrucâtva simplist, întregul impuls iniţial al filosofiei lui William James. Căci miza principală pe care James o aduce în gândirea secolului al XIX-lea este tocmai acesta: destrămarea vechii distincţii abstracte dintre subiectiv şi obiectiv, dărâmarea barierelor dintre om şi realitate. Felul în care James pune problemele nu este unul în mod canonic filosofic. Renunţarea la pretenţiile extragerii unor adevăruri pur obiective prin metode logice sau experimentale, recurente în cazul idealismelor sau empirismelor de orice fel şi pretenţia de a stabili subiectivismul drept o dimensiune extrem de importantă în înţelegerea realităţii sunt cele care conferă o notă de noutate ideilor lui James, cel care, trăgându-şi seva din psihologie şi continuând în câmpul filosofiei, prin lucrări ca Principiile psihologiei, Varietatea experienţelor religioase, Pragmatismul sau Voinţa de a crede, şi-a găsit în mod definitiv o poziţie solidă în seria pragmatiştilor clasici, alături de Peirce, Schiller sau Dewey. Deşi nu se face neapărat remarcat prin verva scriitoricească a unui Rousseau sau prin capacitatea de abstractizare a unui Kant (chiar dacă, admit, îi rămâne tributar acestuia prin remarcabilul său spirit de sinteză), William James reuşeşte să pună câteva puncte esenţiale în gândirea secolului său, cu puternice recurenţe în pragmatismul (neo?) al secolului trecut: acceptarea vieţii conştiente nu se poate face decât prin propria ei evaluare, la fel cum filosofia, în contra absolutismelor sistemice de orice fel, este „modul nostru individual de a vedea şi simţi întreaga solicitare a cosmosului”. A gândi realitatea noumenală nu are, pentru James, niciun sens, în afara celui de „gimnastică intelectuală”. Dimpotrivă, într-o filosofie pragmatică, graniţa dintre om şi realitate trebuie distrusă, cea din urmă reprezentând o absurditate în afara existenţei filtrului uman, subiectiv, individual. William James se apropie, prin aceasta, de o filosofie a simţului comun, o direcţie care este, probabil, cea mai evidentă (probabil şi prin caracterul său oral, prin faptul că lucrarea a fost creată ca text al unei cuvântări rostite în faţa cluburilor de filosofie a Universităţilor Yale şi Brown şi publicată abia mai apoi, în 1896, în revista „New World”) în tocmai punctul uneia dintre textele sale canonice, Voinţa de a crede, reeditat de curând de Editura Herald, în colecţia Cogito. Eseul se naşte ca un răspuns la viziunea sceptică a lui Clifford, aceea că omul nu poate niciodată să treacă, în cunoaşterea sa, dincolo de evidenţă şi porneşte de la premisa că omul poate şi trebuie să aibă credinţe adevărate (să rişte să le aibă, contrar atitudinii cliffordiene de evitare cu orice preţ a căderii în eroare), fie şi în cazul în care bazele credinţelor noastre nu sunt unele extrem de solide raţional. James aplică schema posibilităţii şi justificării credinţei în diverse domenii, cu o aplecare specială înspre ceea ce se poate numi credinţă religioasă. Întreaga structură a textului se regăseşte într-o serie de distincţii făcută de autor încă de la început: există ipoteze moarte şi ipoteze vii, ipoteze forţate sau evitabile, ipoteze importante sau triviale. Credinţa unui om în ceva nu se poate naşte niciodată atunci când stă în faţa unei ipoteze care este moartă pentru el. Noutatea esenţială în ceea ce priveşte categorizarea operată de el este aceea că încadrarea unei ipoteze nu este niciodată una absolută, ci una care variază de la individ la individ. Ipoteza mânturirii prin Iisus poate fi vie pentru un agnostic născut în creştinism (el nu o exclude la modul total şi ar putea, cândva, să adere la ea) şi moartă pentru un şintoist (care nu poate nicicând crede într-un singur zeu şi nu poate concepe mântuirea la modul la care creştinii o gândesc sau simt). La fel, gradul ei de evitabilitate sau de importanţă nu poate decât să varieze de la individ la individ. Implicaţiile ideilor lui William James merg până acolo (lucru care ne sună, astăzi, destul de cunoscut, în perspectiva noilor accepţiuni pe care le-a căpătat studiul psihologic al individului şi chiar în cea a descoperirilor fizicii subatomice – ce este altceva universul decât energie manipulată de noi înşine şi ce suntem noi altceva decât energie?) încât admit faptul că existenţa propriului nostru dumnezeu poate depinde de credinţa noastră în el.

Opinia cititorilor

comments powered by Disqus