Străinii din Kipukua

"Condamnati sa vietuiasca sub o identitate alterata, strainii din Kipukua asteapta clipa reinvierii, a regasirii adevaratului sine, care apare de fiecare data ca o descoperire a sacrului camuflat in existenta comuna. Calatoriile in Pacific sau urcusul in craterele vulcanilor sint prilejul intilnirilor erotice intre oameni si zei, asimilabile experientelor mistice, in care se reveleaza «fiinta din adinc, a visului germinal». In lumea traditionala a insulelor, istoria rescrie mitologia, biografiile preced existenta eroilor care, in nevoia de a se recunoaste in modele arhetipale, implinesc cele rostite odinioara de zei. Aceeasi nevoie de confirmare este prezenta si in amaraciunea ultimului cuvint al naratorului: «O tristete de moarte ma cuprinse, ca petrecusem atitea intimplari si intilnisem atitia oameni si nimeni nu ma intrebase cine sint si cum ma cheama»."

"Un istorisitor, pe care nimeni nu-l intreaba cine este si cum il cheama, relateaza mai multe intimplari ce sugereaza existenta unei «alte realitati decit aceea la care participa prin existenta sa de zi cu zi». Aparent, problema Strainilor din Kipukua e una a identitatii (pierdere, redobindire, intoarcere la radacini – intr-un cuvint, identitatea de imprumut) in conditiile nomadismului politic al sfirsitului de secol XX. Paginile cartii ne scot insa din timpul realului si ne apropie de cutremuratorul tinut al sacrului. Proiectindu-si omul in spatiul sacru, autorul tradeaza implicit mesajul ultim al cartii: adevarul, cum ar spune Sartre, ca «dezvaluire treptata a Fiintei», ca Fiinta iluminata.”