TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Federeii CD-NIA-FEDERE-10-N-001
Federeii
Vezi
galerie

Federeii

de Nicolae Avram

Titlu apărut în colecția Plantații la Casa de editură Max Blecher

Id: #227769

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Poemele orfeline ale lui Nicolae Avram sunt amintiri dintr-o copilărie feroce. Bizar e că rememorarea anilor de cumplită ucenicie din orfelinat e tincturată de o irepresibilă (şi în bună măsură masochistă) nostalgie – din când în când, mici epifanii fac ca fiinţele şi obiectele acelei vârste a răului să capete, sub strălucirea blândă a memoriei, irizaţii stranii şi chiar să devină luminoase (până şi sângele se coagulează pe faţa lui Damian roşcatul, «cel pe care băieţii îl puneau să sară / în cap de pe dulap / în balta ivită deodată în duşumea», în «cheaguri luminoase»). E limpede că ce ai sub ochi e descrierea unui imperiu al răului edificat de adolescenţi (şi detaliul că un anume Cămăraş e declarat «rege al muştelor» nu are cum să nu te ducă cu gândul la copiii malefici ai lui Golding), a căror cruzime pură aminteşte uneori de atrocităţile comise de trupele de soldaţi-copii din Somalia. Însă la fel de limpede e că descrierea aceasta, ilustrare a răului, e în acelaşi timp şi o apărare a lui. Unui personaj ajuns, după anii de orfelinat, şef al unei echipe de constructori la muntele Athos, un călugăr îi pune în braţe o icoană, îl priveşte în ochi şi îi spune: «Eşti diavolul. Te iubesc», după care dispare. Pentru Nicolae Avram, lumea aceea era diavolul, şi o iubeşte. Iar cartea de faţă, fireşte, e icoana acelei lumi.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Nicolae Avram

Data apariției: 2010

Titlu original: -

ISBN: 978-606-92702-0-2

EAN-13: 9786069270202

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 136

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x21 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Casa de editură Max Blecher

 

Opinii editoriale

"Cu o poezie ca aceasta nu se poate trişa, ea te aruncă în miezul literaturii dure şi autentice dintotdeauna, de la Jack London la Irvine Welsh, vizitându-i, de pe tărâm autohton, pe George-Mihail Zamfirescu sau pe Arghezi... Dacă îşi va găsi cititorii, n-am nici o îndoială că Federeii va fi o carte despre care se va vorbi şi, mai ales, care-i va face pe câţiva să se simtă mai puţin singuri, dăruindu-le ceva ce (în sfârşit!) nu se poate cumpăra sau vinde. O fărâmă de speranţă."

Claudiu Komartin