TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Iarna lui Gunter DI-JMM-IARNLG-14-N-001
Iarna lui Gunter
Vezi
galerie

Iarna lui Gunter

de Juan Manuel Marcos

Id: #234466

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Încercând să o salveze pe nepoata sa Soledad, o tânără poetă care a fost închisă pe nedrept, Gunter, un înalt funcţionar al Băncii Mondiale, paraguayan de origine germană, ajunge, împreună cu soţia lui, Eliza, o sensibilă hispanistă afroamericană, în însuşi epicentrul terorismului de stat sud american din epoca Războiului din insulele Malvine.

Un punct de referinţă în evoluţia prozei latino-americane către impunerea romanului polifonic sau al post-boom-ului, Iarna lui Gunter (Premiul Cartea Anului 1987) este considerat cel mai important roman paraguayan al ultimelor patru decenii. Aleasă, prin intermediul unui amplu sondaj în rândul experţilor, drept una dintre cele mai importante zece cărţi din istoria Paraguayului şi declarată operă de interes educativ naţional de Ministerul Naţional al Educaţiei, cartea a fost scrisă de zece ori în răstimp a treisprezece ani. Intriga se inspiră din câteva dintre peripeţiile dramatice trăite de autorul său, Juan Manuel Marcos, între 1973 şi 1987, în anii grei ai dictaturii militare din Paraguay, dar şi din intensele destine pe care le-a cunoscut în perioada exilului politic în Spania şi Statele Unite. Pe paginile sale, nu lipsite de umor şi de o privire originală asupra paradoxurilor din actualitate, defilează decoruri reale sau imaginare din Corrientes, Buenos Aires, México, Pittsburgh, New York, Oklahoma, Madrid, Paris şi Bucureşti.

Plăsmuită cu ajutorul celor mai rafinate tehnici ale prozei de avangardă şi străbătută de un profund lirism, elogiată de cititori şi de cei mai erudiţi critici de pe glob, tradusă în mai mult de treizeci de limbi, Iarna lui Gunter este un tulburător omagiu adus tinerilor latino-americani şi o revoluţionară inovaţie estetică a paradigmei prozastice mondiale.


În 1989 sângeroasa dictatură fascistă a lui Alfredo Stroessner a fost răsturnată de o lovitură militară. S-au încheiat astfel treizeci şi cinci de ani de cenzură, exilări, torturi, crime politice, jafuri publice, vâzarea intereselor naţionale. A început o etapă a libertăţilor limitate, în care există şi astăzi sechelele ignoranţei, corupţiei, violenţei, degradării umane şi minciunilor oficiale. În Paraguay, la fel ca înainte, lupta pentru adevăr, demnitate, cultură şi libertate rămâne o aventură extrem de riscantă.

Dispreţuind siguranţa şi confortul pe care i le ofereau poziţia familiei sale în societatea paraguayană, înfruntând cu temeritate persecuţiile şi închisoarea, Juan Manuel Marcos (Asunción, 1950) a fost forţat să se exileze în Spania şi Statele Unite, unde a obţinut două doctorate, a câştigat prin concurs catedre universitare, a primit premii academice şi literare, a prezentat nenumărate lucrări şi a susţinut conferinţe, a publicat cărţi şi articole, a fondat reviste şi a organizat colocvii, ajungând astfel să ocupe un loc de seamă în hispanistica mondială. În 1989, de îndată ce a aflat de lovitura militară, a renunţat la catedra pe care o ocupa la Universitatea din California, Los Angeles, şi, odată cu ea, la siguranţa academică şi la bunăstarea economică şi profesională, pentru a se întoarce în Paraguay. Aici a fost ales deputat, senator, consilier în Ministerul Educaţiei şi a fondat Universitatea de Nord (1991), care este actualmente cea mai mare şi mai prestigioasă universitate privată din ţară.


extinde
 

Detalii produs

Autor: Juan Manuel Marcos

Traducător: Ilinca Ilian

Data apariției: 2014

Titlu original: El invierno de Gunter

ISBN: 978-606-93643-8-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 244

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Diacritic

Teme: terorism

 
Toate categoriile:
Cărți Ficțiune
Speciale >> Zăpadă, zăpadă, zăpadă!