TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Dicţionar român-francez NA-000-DICIOR-07-N-001
Dicţionar român-francez
Vezi
galerie

Dicţionar român-francez

Id: #239752

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Lucrarea reprezintă un instrument de lucru modern, actual, accesibil, practic şi util tuturor celor care studiază, călătoresc sau lucrează în această ţară. Structurat într-un mod simplu şi uşor de consultat, dicţionarul cuprinde cuvinte şi expresii din fondul de bază al limbii române. Pentru evitarea confuziilor, în alegerea traducerilor echivalente în limba franceză, s-a ţinut cont de registrul stilistic corespunzător, precum şi de domeniul în care sunt folosiţi termenii, iar contextualizările şi expresiile au fost delimitate de sensurile de bază printr-un semn usor de reperat. În structura articolului s-au indicat valoarea morfologică a cuvântului-titlu şi regimul prepoziţional al verbului, iar în cadrul substantivelor echivalente din limba franceză s-a consemnat genul acestora. Sperăm ca această lucrare să ajute la o mai bună comunicare, la îmbogăţirea vocabularului, precum şi la o cât mai mare precizie şi corectitudine în exprimare; astfel, asimilarea limbii fraceze se va putea face în condiţii optime.

extinde
 

Detalii produs

Data apariției: 2007

ISBN: 9789736591266

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 362

Limbă: Română, Franceză

Dimensiuni: 11,5x16,5 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Naţional