TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Gândirea egipteană antică HE-COD-GNDIEA-08-N-001
Gândirea egipteană antică
Vezi
galerie

Gândirea egipteană antică

de Constantin Daniel

Titlu apărut în colecția Bibliotheca Orientalis la Herald

Id: #225759

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Credințele, învățăturile și legile morale redescoperite prin traducerea din limba egipteană veche a celor mai valoroase papirusuri și inscripții
 

Descriere produs

Izolarea geografică a Egiptului explică pe de o parte originalitatea așa de frapantă a civilizației sale și dăinuirea ei vreme de milenii. Egiptenii au primit puține influențe culturale de la alte popoare, chiar învecinate sau pe care le-au stăpânit. Așa se explică în parte conservatorismul lor, că și relativa absență a unei evoluții în arta lor plastică, în teologie, în organizarea statală. Și așa se pot înțelege, prin conservatorismul lor, condiționat de izolarea geografică, nenumăratele „reîntoarceri la trecut", dintre care cea mai cunoscută este cea saită, din timpul dinastiei saite (663-525 i.Hr.).

 

Textele sapiențiale egiptene pe care le prezentam în acest volum sunt, credem, cele mai însemnate dintre scrierile care ni s-au păstrat. Ele nu constituie, desigur, întreaga „înțelepciune egipteană", dat fiind că prin această apelație, pe care o regăsim în textele ebraice biblice sau talmudice, în textele grecești vechi, dar și în textele creștine timpurii, trebuie înțeles nu numai un corpus de doctrine morale, dar și o antropologie, o cosmologie, o teologie, apoi discipline mai curând din domeniul științelor exacte de azi.

 

După scribii egipteni fericirea se poate dobândi numai individual, de fiecare om, prin transfigurarea sa etica (care e și magică în același timp), prin politică neputându-se obține cătuși de puțin această fericire. Gândirea egipteană este, așadar, la antipodul celei grecești; idealul de perfecțiune umană pe care îl exaltă unele texte nu este omul cetății ci „înțeleptul tăcut". Egiptul și egiptenii aveau la vechii greci reputația de a fi plini de înțelepciune; iar Herodot afirma cu privire la egipteni că sunt „cei mai înțelepți dintre oameni" (II, 160), tot așa cum spune despre ei că sunt „cei mai învățați" (II, 77).” - Constantin Daniel

extinde
 

Detalii produs

Autor: Constantin Daniel

Data apariției: martie 2022

ISBN: 9789731119458

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 368

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Herald

Teme: curiozitate, mitologie, Cultură

Constantin Daniel
Constantin Daniel
Autor

Licențiat al Facultății de medicină (în 1941) și al celei de Litere și Filosofie...

vezi autor