TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Sfântul Efrem cel Nou SO-LSD-SECNIC-16-N-001
Sfântul Efrem cel Nou
Vezi
galerie

Sfântul Efrem cel Nou

Id: #243768

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Izbăvitorul celor nedreptăţiţi şi al celor care se află în procese
 

Descriere produs

Prin izbândă martiriului Sfântului Efrem, moartea a fost din nou biruită cu puterea lui Hristos, iar această s-a săvârșit în inimă monahului-mucenic dintru împlinirea dragostei pentru vrăjmași. Invesmantandu-se întru lumina lui Dumnezeu și vărsându-și sângele în cumplite cazne pe Colină Neprihăniților, azi Sfântul Efrem surâde tuturor nedreptățiților lumii, adeverind deplin nădejdea adusă de Învierea Domnului. Brațele dragostei sale ne cuprind pe toți cei împovărați de nedreptățile altora sau de ale noastre, topind în îmbrățișarea să tot amarul și mâhnirea cea din lume. Îndreptându-ne cugetul inimii către Sfântul Efrem, primim alinare, mângâiere, dar mai ales întărire și răbdare întru a suferi cele îngăduite de Dumnezeu asupra noastră.

Fie că, pe Sfântul Efrem avându-l împreună-călător în căile acestei vieți, să ne înseninăm cu liniște lăuntrică, că și noi să fim încununați de cuvântul Mântuitorului, care spune: „Si veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel care va răbda până în sfârșit, acela se va mantui” (Matei 10, 22).



Alte titluri pentru L.S.Desartovici (traducator):
Sfântul Efrem cel Nou (2022) ,
extinde
 

Detalii produs

Traducător: L.S. Desartovici

Data apariției: martie 2016

ISBN: 978-973-136-465-0

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 112

Limbă: Română

Dimensiuni: 11x16 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Sophia

Teme: ortodoxism