Între iluzia împlinirii şi certitudinea eşecului

Biserica, in dimensiunea ei omeneasca, este o oglinda a societatii. Eu, personal, mi-as asuma - nu pot sa o fac in numele tuturor preotilor si cu atat mai putin in numele autoritatii bisericesti - o responsabilitate majora pentru starea lucrurilor din tara noastra. Noi, preotii, slujim si ne rugam lui Dumnezeu, atat cat poate fiecare, pentru acest popor, predicam si invatam poporul si nu putem sa ne eschivam de la responsabilitatea pe care o avem fata de neputintele si esecurile lui. Ar trebui sa ne plecam genunchii, sa ne plecam capetele pentru ca suntem responsabili, in ultima instanta, de ceea ce se intampla, de caderile morale ale romanilor, de minciuna quasi-generalizata din Romania, de coruptie si de toate celelalte. Starea morala a poporului este o mustrare legitima la adresa preotimii, fata de care nu avem cuvant de raspuns.