Descriere produs
O treaptă de căpătâi în pregătirea primirii Sfintei Euhariștii este Sfânta Spovedanie, poartă de taină prin care ne înfățișăm înaintea Mântuitorului Hristos așa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt și mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Păcatul dintru început al strămoșilor i-a făcut pe aceștia să uite de Domnul și să zidească în mintea și în inima lor o lume pe care ei socoteau că este – măcar și pentru un răstimp – în afara privirii veșnice și atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Această orbire sufletească o purtăm cu toții, până azi, iar începutul tămăduirii stă în puterile noastre. Este un act de curaj, însă această strădanie nu este desăvârșită de la prima mărturisire conștientă.
Sfânta Spovedanie este un urcuș prin care omul intră pe calea ce duce la împărtășirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Însuși întru noi, ne arată lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Împărtășanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajută să înțelegem din propriile mișcări lăuntrice că Lumina lui Hristos nu are nici o părtășie cu întunericul. În felul acesta începe să se facă simțită tot mai mult prezența lui Dumnezeu în viață și în sufletele noastre.
Nu zadarnic, însăși rânduiala Spovedaniei îndeamnă preotul să-i spună aceste cuvinte pline de trezvie și adevăr celui care vrea să se mărturisească:
„Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință. Deci nu te rușina, nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată și sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Și eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, să știi că toate păcatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat”.
Cărticica de față își dorește să le vină în întâmpinare celor care își îndreaptă pașii către Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcătuit de Fericitul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk (1789-†1836), bărbat de mare nevoință, recunoscut pentru puterea și discernământul său lăuntric de către toți marii stareți și Sfinți ruși ai veacului al XIX-lea.
Cum am dobândit dragoste și bucurie de la Dumnezeu (2022) ,
Zâmbind cu Dumnezeu (2024) ,
Detalii produs
ISBN: 978-973-136-350-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 96
Dimensiuni: 11x16 cm
Limbă: Română
Hârtie: 80g/m
Editura: Sophia
Teme: creștinism, ortodoxism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Creștinism
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Religie >> Cărți Practici și ritualuri religioase
Speciale >> Cărți sub 10 lei