TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Cortez HU-MAC-CORTEZ-15-N-001
Vezi
galerie

Cortez

de Marius Constantinescu

Titlu apărut în colecția Portrete în dialog la Humanitas

Id: #241015

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Vizuală, alertă și complet contemporană ca stil și scriitură, Cortez vă poartă în culisele celor mai importante teatre de operă ale lumii, de la Metropolitan la Scala sau Arena din Verona, din viile Iașiului în palate pariziene, la braț cu Plácido Domingo și Montserrat Caballé, într-un parcurs profesional și personal întins, parcă, pe mai multe vieți. Deopotrivă mărturie, interviu și reportaj, Cortez își propune să fie prima biografie de artist din România concepută la standardul celor mai noi tendințe internaționale, departe de tropii și exagerările livrești prea des întâlnite în acest tip de proiect editorial. Printre guest contributors îi găsim pe Marina Krilovici, Plácido Domingo, Eugenia Moldoveanu, Pier Luigi Pizzi, Grace Bumbry, Jorge Lavelli, Raina Kabaivanska, Petrică Ionescu, Ileana Cotrubaș, Giorgio Gualerzi... Volumul este întregit de un corpus fotografic impresionant.


Fotografia de pe copertă: Viorica Cortez în Carmen, Metropolitan Opera, New York, 1971

extinde
 

Detalii produs

Autor: Marius Constantinescu

Prefaţator: Mihail Stan, Leontina Văduva

Postfaţator: Viorica Cortez

despre: Viorica Cortez

Data apariției: mai 2015

Titlu original: Cortez

ISBN: 978-973-50-4846-4

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 272

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

 

Opinii editoriale

„Pentru cei care nu pot trăi fără etichete, Viorica Cortez este «Carmen a secolului». Pentru cei care au văzut-o pe scenă, în anii de glorie, este mezzo-soprana magnetică, scăpărătoare, care fascina privirea cu frumuseţea şi dezmierda urechile cu vocea. Pentru străini, este mezzo-soprana din România care şi-a dorit să fie mai bună decât ei. Şi a fost. Pentru români, este... mai complicat: fie parte a unui capital de la sine asumat de mândrie naţională, fie vedetă peste care s-au aşternut stereotipurile şi lipsa de informaţii. Pentru admiratori, este protagonista unora dintre cele mai importante momente din istoria teatrului liric. Pentru sceptici, este cântăreaţa fără discuri. Pentru unii, este dintre cei mai mari. Pentru alţii, este o apariţie exotică şi episodică pe cerul stelelor de operă. Pentru unii, este un nume între altele. Pentru alţii este, pur şi simplu, la Cortez. Pentru mine, Viorica este povestea. Aceasta este Viorica mea, filtru prin prisma căruia iubesc opera – receptacul de istorii, martor al unei jumătăţi de secol de muzică, societate, politică şi sentimente, divă, mamă, soţie, soră, fiică, prietenă dincolo de ea, autentică în fiecare fracţiune de secundă. Aceasta este povestea unei luni pariziene în care am distilat întâmplări şi chipuri ale aceluiaşi om. Totodată, este povestea unei vieţi formate din miile de vieţi ale altora, împletite ca rolurile unui spectacol. În final, fiecare cititor va rămâne cu Viorica lui.”

Marius Constantinescu

„Viorica Cortez înseamnă sinceritate, generozitate, pasiune, dăruire – altminteri nu poți fi CARMEN sau LA CORTEZ ani și ani –, disponibilitate, deschidere spre nou și firesc. Una dintre cele mai frumoase locuiri ale propriei persoane. Un personaj care își călătorește făptura în mod regal, care umblă înăuntrul ei cu naturalețe princiară. Cât despre Marius Constantinescu, m-am întrebat întotdeauna de unde apare acest Puck shakespearian, care trepidează la orice idee de frumusețe. În această carte, Marius ne dă încă o lecție de trăit existența frumos, armonios, cu toate simțurile la pândă. Știe să audă, știe să vadă, știe să pipăie, știe să inspire miresme alese, știe să asculte fermecat.”

Dan C. Mihăilescu
Marius Constantinescu
Marius Constantinescu
Autor

Luciano Pavarotti, Salman Rushdie, Andrei Şerban, Virginia Zeani, Antonio Pappan...

vezi autor
Viorica Cortez
Viorica Cortez
Postfaţator, despre

Născută la Iaşi, în 26 decembrie 1935, Viorica Cortez a urmat cursurile Şcolii d...

vezi autor