Viaţa şi Opera

„Cristian Tudor Popescu a debutat cu un volum de proze S.F. în 1987, a continuat cu proză, în linii mari, realistă după 1989 şi s-a făcut remarcat în mod deosebit cu editorialele din Adevărul, veritabile pamflete politice, într-un stil tranşant şi savuros. Viaţa şi Opera e o culegere de proze scurte, în mare parte, care s-ar fi putut intitula, dacă nu era atât de potrivit titlul ironic pus de autorul însuşi pe copertă, Momente şi schiţe. Graţie unui spirit fundamental caragialian. Semnificativă este şi deosebirea dintre lumea lui Caragiale şi aceea a lui C.T.P. Locul micilor şi mijlociilor burghezi Mitică şi compania îl iau personaje din stratul de jos al societăţii, atât aceea dinainte de 1989, cât şi aceea de după. Oameni banali, cei mai mulţi, nişte amărâţi, câţiva mahări făcuţi din mucavaua tranziţiei, vorbind fiecare pe limba lui, care îi caracterizează la fel de bine precum îi caracteriza limba lor pe Miticii lui Caragiale. Sunt în culegere şi amintiri, nu tocmai duioase, mizând pe un înţeles simbolic, reportaje pline de haz, chiar dacă având subiecte deloc vesele, portrete în tuşe puternice, ba chiar şi recenzii literare, bunăoară, nimicitoarea analiză a poeziei cu efect sporitor de drojdie a unui fost prim-ministru sau aproape şocanta radiografie a scrisorilor adresate Veronicăi Micle de către Eminescu, în care C.T.P vede un personaj curat caragialian, la fel cu acelea din Momente, dar fără a-l lua în deriziune, ci privindu-l ca şi cum ar juca în mod conştient acest rol. De cât talent şi cât umor are C.T.P. în prozele scrise de peste două decenii încoace, unele inedite, cititorii îşi vor da singuri seama,
citindu-l. Lectură plăcută!” (Nicolae Manolescu)