TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Corespondență completă. Volumul II: 1639-1644 978-973-46-5125-2
Corespondență completă. Volumul II: 1639-1644
Vezi
galerie

Corespondență completă. Volumul II: 1639-1644

de René Descartes

Titlu apărut în colecția Hors Collection la Polirom

Id: #241048

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Studiul Corespondenţei lui Descartes – în general necunoscută publicului românesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstrucţia dezvoltării filosofiei marelui gînditor. Şi al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenţi, precum şi prin numeroasele domenii acoperite, de la amănunte de viaţă cotidiană la literatură, metafizică, filosofie naturală, filosofie morală, medicină, algebră, geometrie, muzică sau optică. Este perioada în care Descartes a redactat textul latin al Meditaţiilor, pe marginea căruia corespondează cu diverşi apropiaţi. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiecţia pe care o formulează va reapărea în scrisori importante, cum ar fi, de pildă, răspunsul la una dintre obiecţiile prinţesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologică de „a atribui sufletului materie şi întindere” sau răspunsul la obiecţia lui Henry More referitoare la faptul că Dumnezeu trebuie să aibă şi el întindere, întocmai ca lucrurile corporale.

 

extinde
 

Detalii produs

Autor: René Descartes

Ediţie îngrijită de: Vlad Alexandrescu

Traducător: Grigore Vida, Vlad Alexandrescu, Călin Cristian Pop, Robert Arnautu, Mihai Dragos Vadana

Data apariției: mai 2015

ISBN: 978-973-46-5125-2

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 952

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Polirom

 

Opinii editoriale

„Fără a da prioritate cronologică abordării carteziene în ştiinţe sau în metafizică, poziţia susţinută deja de Étienne Gilson, aceea de a vedea în proiectul cartezian o «dialectică internă» între un «mecanicism absolut» şi un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrată. Această dialectică a avut nevoie de timp ca să-şi producă toate consecinţele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distincţiei dintre suflet şi corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substanţiale şi a calităţilor reale, de care Descartes vorbeşte în Corespondenţă în mai multe rînduri. Totuşi, metafizica distincţiei dintre suflet şi corp nu decurge în chip necesar din metoda fizico-matematică şi, astfel, elaborarea ei rămîne un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecînd prin matematica pură şi apoi prin ceea ce, în Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odată cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a început să gîndească toate ştiinţele ca un proiect unic, socotind că înlănţuirea lor nu poate fi în nici un chip întreruptă, aşa cum părţile unui copac nu pot dăinui separat de acel copac, potrivit comparaţiei pe care o va da în scrisoarea-prefaţă la traducerea franceză a Principiilor filosofiei. Dar rădăcinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc în crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica şi Morala, aşa încît proiectul trebuie gîndit ca un ansamblu în care efectele validează fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.”

Vlad Alexandrescu