Chipuri ale răului în lumea de astăzi (Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu)
de Mario Vargas Llosa
Titlu apărut în colecția Seria de autor Mario Vargas Llosa la Humanitas
Descriere produs
„Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viaţa, mă apără de frustrări, de eşecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toţi în viaţa de zi cu zi. Munca îmi ordonează tot ce mi se întâmplă, bune şi rele, oamenii pe care îi cunosc, lucrurile pe care le văd, le citesc, le visez şi, desigur, mi le imaginez. Am ajuns chiar să am impresia că tot ce fac nu are, în ultimă instanţă, altă raţiune de a fi decât propria-mi muncă. Căci totul e determinat de pagina pe care o scriu, uneori cu imensă dificultate şi, în zilele minunate, cu oarece uşurinţă.” (Mario VARGAS LLOSA)
„Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la Bucureşti s-a terminat. Mă aflu în dreapta lui şi îl văd din profil. E frumos, la cei 69 de ani ai săi. Stă uşor răsturnat pe spătarul scaunului, cu ochii închişi, şi ţine în mână cupa evazată a paharului cu vin roşu. Simt nevoia să-i mulţumesc, altfel decât printr-o simplă formulă, că a venit. «V-am privit în toate zilele astea. Cred că aveţi tot ce îşi poate dori un om.» Şi apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumuseţea zeului în crepuscul. Şi, deodată, masca superbiei pe care o ţinuse trei zile pe chip, masca celebrităţii sigure de ea îi cade. Şi, cu o tristeţe în glas pe care nu o au decât cei care, condamnaţi la propria lor ispravă, sunt învinşi de propria lor măreţie, îmi spune: «Dar sunt atât de bătrân, Gabriel, atât de bătrân!»” (Gabriel LIICEANU)
Scrisori către un tânăr romancier (2024) ,
Elogiu mamei vitrege (2023) ,
Oraşul şi câinii (2017) ,
Lituma în Anzi (2023) ,
Civilizația spectacolului (2023) ,
Istoria lui Mayta (2023) ,
Casa Verde (2023) ,
Băieţii şi alte povestiri (2023) ,
Chemarea tribului (2023) ,
Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2023) ,
Detalii produs
Autor: Mario Vargas Llosa
Traducător: Ileana Scipione
Prefaţator: Gabriel Liiceanu
despre: Mario Vargas Llosa, Gabriel Liiceanu
ISBN: 978-973-50-2796-4
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 120
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Humanitas
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Interviuri
Speciale >> Premiul Nobel