logo
TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Indisponibil
Disponibilitate: Indisponibil
Anunţă-mă când este disponibil!
Suntem ONLINE! Discută cu noi aici.
Adaugă la wishlist

Alimentaţia copilului de la naştere la 3 ani

Ruth Yaron
O alimentaţie corectă, sănătoasă, încă din primele luni de viaţă, înseamnă pentru un copil premisa unei vieţi sănătoase,...
Vezi mai multe detalii
ISBN: 978-973-675-865-2
Dimensiuni: 14x21 cm
Tip copertă: Paperback brosat

MAI MULTE DESPRE CARTE

O alimentaţie corectă, sănătoasă, încă din primele luni de viaţă, înseamnă pentru un copil premisa unei vieţi sănătoase, fără obiceiuri alimentare greşite care pot cauza diverse boli. Recomandată tuturor părinţilor, Alimentaţia copilului este cea mai vândută carte despre cum să-ţi hrăneşti copilul, de la naştere până la împlinirea vârstei de 3 aniRuth Yaron te învaţă tot ce trebuie să ştii despre alimentaţia copilului tău şi nu numai atât:• când, cum şi cu ce trebuie să-ţi hrăneşti copilul în fiecare etapă de dezvoltare, de la introducerea alimentelor solide până la vârsta de 3 ani• cum să păstrezi în siguranţa mâncarea copilului, pentru a nu se altera• cum să eviţi substanţele nocive, de exemplu conservanţii alimentari• cum să prepari singură mâncarea pentru cel micÎnvaţă cum să-ţi hrăneşti copilul sănătos, natural, fără a cheltui prea mult. Vă sunt oferite peste 350 de reţete rapide, simple, nutritive, alături de nenumărate sfaturi utile.Cartea este structurată astfel încât poate fi citită şi pe capitole separate. Primul capitol descrie Alimentele-minune pentru bebeluşi, de la primele alimente solide până la alimentaţia juniorului. Cuprinde subcapitole despre alergiile alimentare, suplimentele cu vitamine şi minerale, lichidele pe care trebuie să le consume bebeluşul, ora meselor. Tot aici este detaliat programul de hrănire în funcţie de vârstă – în primele săptămâni, la 6 luni, la 7 luni etc. Al doilea capitol al cărţii se intitulează „Prepararea şi depozitarea alimentelor pentru bebeluşi” şi conţine tot ce trebuie să ştii despre legume, fructe, cereale, de la modul în care sunt gătite la felul în care trebuie păstrate. Capitolul 3 cuprinde reţete pentru juniori, de la paste la deserturi, toate foarte sănătoase. În al patrulea capitol, dedicat divertismentului, se arată cum pot fi decorate preparatele culinare sau cum să organizaţi cea mai haioasă petrecere pentru cel mic. Al cincilea capitol, Referinţe şi anexe, cuprinde nenumărate sfaturi practice despre obiecte pe care le puteţi confecţiona singuri pentru bebeluş, produsele cele mai sigure de curăţare, măsuri şi echivalente metrice, cum să cultivaţi plantele verzi comestibile. În plus, veţi găsi un tabel cu subtanţele nutritive şi cantităţile necesare copiilor. Autoarea, Ruth Yaron, este ea însăşi mamă a trei copii. După naşterea primilor doi, gemeni, s-a hotărât să scrie cartea de faţă, pentru a ajuta prin experienţa ei tinerele mame care nu aveau la dispoziţie nici o carte cu adevărat completă despre alimentaţia copilului. În timp, Super Baby Food (titlul original) a devenit un bestseller, ajungând cea mai vândută carte din SUA pe această temă. Ediţia de faţă este cea de-a doua, revizuită.

Autor: Ruth Yaron
Data apariției: august 2013
Editura: Litera
Pagini: 704
Limba: Română
Hârtie: 80g/m
Cuvinte cheie:
alimentație, sănătate, copil, boală, părinți, rețete, bebeluș

Opinia cititorilor

comments powered by Disqus