Nuvelă sau roman scurt, scris de celebra autoare a bestsellerului „Fata din tren, „Unghiul mort” e un text scurt, alert și cu o groază de schimbări de situație, așa încât nu poți să nu te întrebi la final de ce prozatoarea nu a ales să dezvolte subiectul într-un roman consistent, de peste 300 de pagini. Intriga e aparent simplă. Avem trei personaje principale: Edie, căsătorită cu Jake, și Ryan, cel mai bun prieten al celor doi încă din anii școlii. Tot timpul cei trei au stat împreună, dar în ultima vreme relația dintre Edie și Jake merge din ce în ce mai prost și pare că Edie se va refugia în brațele celui mai bun prieten pentru a evada din căsnicia eșuată. Până aici subiectul pare de telenovelă, doar că romanul începe cu o scenă în care Jake e găsit ucis de către Ryan și toate indiciile duc spre concluzia că Ryan și-ar fi ucis prietenul din diverse motive, Edie putând fi una dintre cauzele conflictului.
Cititorul ezită între a arăta cu degetul vinovatul, mai ales că ancheta poliției evoluează în paralel cu suspiciunile lui Edie. Însă odată cu ancheta poliției trecutul începe să dezvăluie detalii înfricoșătoare despre cei trei foști buni colegi de școală și prieteni. Și ca în orice roman polițist trecutul bântuie prezentul transformându-l în scene de coșmar. Intriga crește în intensitate și noi și noi detalii aruncă în aer tot ce credeai că știi sau intuiești despre personajele noastre.
Prin urmare avem un roman scurt, intens, care arde etapele poveștii extrem de rapid, suficient cât să te lase la final intrigat și încă indecis în privința personajelor. Merge de minune la o călătorie cu trenul sau o vacanță scurtă.