Combinație bună de roman SF și roman polițist, atent mai degrabă la implicațiile politice și sociale ale lumii pe care le construiește, decât la intriga polițistă. Ultimul polițist, primul roman dintr-o trilogie având ca personaj pe detectivul Hank Palace, înfățișează cititorilor o lume pe cale să se destrame. Hank ajunge în sfârșit detectiv și pare să aibă șanse reale să-și îndeplinească visul de a duce la bun sfârșit o investigație adevărată. Însă valul imens de sinucideri și cauza lor îi dau viața peste cap.
Cercetătorii anunță că un meteorit despre care nu se știa mare lucru, decât că trece prin apropierea Pământului, pare să aibă o altă traiectorie decât cea stabilită științific și urmează să lovească planeta, șoc care va duce la ștergerea civilizației umane. Treptat, structura economică și politică se dărâmă. Armata preia conducerea tuturor departamentelor, inclusiv al celui de poliție în care lucrează Hank Palace. Una dintre multele sinucideri pare să nu îi sune bine și Hank pune întreg departamentul să muncească la a afla adevărul. Oare merită investigația atâta bătaie de cap? Unii dintre colegii săi aleg la rândul lor calea sinuciderii, martorii sunt puțini și agitați. Lumea își pierde mințile, sora lui își pierde proaspătul soț într-o conspirație caraghioasă și toate lucrurile par să nu se potrivească. Inclusiv acest meteorit care se apropie cu viteză infernală de o planetă pusă pe petrecut ultimele luni din viață.
Și totuși, de ce Hank insistă să rezolve posibila crimă din baia unui restaurant McDonald’s?