Dacă facem abstracție de prima și ultima proză din volum (un text fantastic despre experiența unei muște într-o cameră și o proză despre un poet ratat care are același nume cu celebrul Mircea Cărtărescu), volumul de debut al lui Bogdan Răileanu e unul peste medie și unul care anunță un prozator talentat, care reușește să construiască personaje credibile și scenarii ale căror finalitate te pune pe gânduri.

Un tată nu se înțelege cu soția, dar nici cu soacra, iar numele fetiței similar celui al ultimului mascul de rinocer alb produce derută și multă mâhnire în familie. Un bărbat părăsit de iubită vrea să se răzbune ducându-i cadou capul unei girafe, animalul ei preferat. Un preot poveștește unei călugărițe în mașină, pe drum spre o mănăstire, minunile apărute acolo și planurile lui de viitor. Un sculptor decoperă un salon de tao-masaj și își dă seama că una dintre prostituate e singura care-l calmează în viața lui dezorientată și agitată.

Proze cu voci preponderent masculine, însă bine schițate în deruta și deseori lehamitea lor. De altfel, cred că acesta e punctul forte al acestui volum: vocile masculine, intime, retrase, frustre, agresate cumva de lumea din jurul lor și de celelalte personaje. De citit și de urmărit acest prozator, mai ales că proza scurtă e un gen dificil și greu de strunit în volumele de debut.