Titlul acestui roman nu păcălește cititorul, așa cum ai putea crede. Korede, o tânără asistentă care lucrează într-un spital din Lagos, are o soră care pare să nu îi semene deloc: mai tânără, extrem de frumoasă, care știe să-și pună în valoarea naivitatea de prințesă și formele trupului, abia ascunse de hainele mulate. Însă, dincolo de aparențe, în spatele hainelor mulate se ascunde un instinct feroce de văduvă neagră, o detașare și o superficialitate care duc deja la trei crime în rândul iubiților ei. Sora mai mare îi acoperă de fiecare dată urmele, încercând din răsputeri să o facă să-și schimbe acest comportament criminal care intră în alertă tot timpul când un iubit încearcă să o „abuzeze”.
Totul e în zadar până când Ayola pune ochii pe singurul doctor din spitalul în care lucrează Korede de care Korede e îndrăgostită. Și cum doctorul, ca mai toți bărbații care o zăresc pentru prima dată pe Ayola, nu rezistă ispitei feminine, toată intriga e o cursă contracronometru până când doctorul Tade ar putea deveni următoarea victimă a surorii ucigașe.
Scris cu umor și ironie, în ciuda subiectului dificil, „Sora mea, ucigașa în serie” a devenit rapid un bestseller internațional și a ajuns repede pe listele de nominalizări la Booker Prize, Goodreads Awards și multe alte premii prestigioase. E un thriller lejer, cinic pe alocuri, care discută cu umor subiecte grave lăsând cititorul să decidă la final dacă totul e o farsă sau o adevărată tragedie.