Fiecare religie a lumii are un fundament. De regulă, o carte sau o învățătură. Fundamentul creștinismului însă, contrar concepției obișnuite, nu este Biblia, și nici măcar învățătura lui Hristos, luată în sine, ci mai cu seamă, persoana și personalitatea lui Hristos, pe care creștinii se străduiesc să o imite sau să o urmeze. Încă de la început, aceștia s-au numit creștini tocmai pentru că scopul vieții lor era acela de a imita, prin viața lor, viața Mântuitorului. Firește, ținând cont de învățătura Sa și coordonându-se după legile Bisericii, iar mai apoi, după textele Scripturii. Dar esența a rămas aceeași: urmarea lui Hristos. Iar cei care au reușit, în cursul vieții lor să se facă cu adevărat urmași ai lui Hristos, s-au numit sfinți. De bună seamă că nu toți au ajuns la sfințenie, urmând o rețetă standard. Unii s-au lepădat de lume și s-au retras în munți și-n pustietăți spre a se ruga continuu, devenind astfel, sfinți cuvioși. Alții s-au învrednicit de cununa martiriului, afirmându-și cu tărie credința în Iisus Hristos, chiar cu prețul vieții. S-au mai remarcat și sfinții mărturisitori, sfinții milostivi, sfinții doctori fără de arginți, ierarhii și învățătorii neobosiți ai Bisericii.

O categorie de sfinți mai puțin cunoscuți, și chiar mai puțin numeroși, sunt și sfinții nebuni întru Hristos. Aceștia s-au remarcat prin săvârșirea de fapte aparent reprobabile, dar a căror viață era pusă trup și suflet în slujba idealului de a urma lui Hristos. Ei își asumau nebunia aceasta, cu scopul de a-i scutura pe contemporanii lor, de a-i trezi la realitate, de a le atrage atenția asupra adevăratului scop al vieții. Un astfel de sfânt a fost și Simeon cel Nebun pentru Hristos, ce a trăit în Seria secolului al VI-lea, într-o societate de tip babilonic, profund îndepărtată de valorile creștine. Iar fapta lui de căpetenie a fost aceea de a merge la prostituatele din oraș, dar nu pentru a păcătui cu ele, ci pentru a le opri să nu mai păcătuiască. Cum reușea aceasta? Le plătea dintru început prețul pentru o noapte, apoi le vorbea despre Hristos. Iar ele, nemaiavând grija banilor, îl ascultau cu interes și astfel începeau să își reconsidere viețile. Ieromonahul Savatie Baștovoi scrie aici povestea acestui sfânt aproape necunoscut, înfățișând-o însă sub forma unui roman clasic, tocmai cu scopul de a o face mai accesibilă cititorilor nefamiliarizați cu stilul bisericesc, hagiografic.